Primarul Comunei Vladimirescu, Ioan Crişan, enumera printre cele mai importante proiecte în derulare realizarea unui drum de legătură, asfaltat. I-am solicitat să ne explice de ce îl consideră atât de important.
„Mai întâi, aşi dori să vă ofer o informaţie de ultimă oră cu privire la acest proiect: avem promisiunea d-lui Bercea, patronul IMOTRUST, că va ceda Primăriei terenul necesar lărgirii şoselei de legătură la 5 metri, de la 4 cât este acum. Îi mulţumim d-lui Bercea pentru acest gest, care dovedeşte că dacă există bunăvoinţă şi dragoste faţă de comună întotdeauna se găsesc căi de colaborare. Aşadar, de ce este important acest drum. Pentru că leagă de DN 7 Via Carmina, Casa Prima, cartierele noi şi dezvoltatorii privaţi. Într-o perspectivă mai largă, de viitor, drumul va duce la centura comunei şi podul peste Mureş. Ştim cu toţii cât de mult înseamnă din punct devedere economic infrastructura rutieră, permanenta dezvoltare a acesteia trebuind să fie mereu printre priorităţi”.
Obiective turistice
„Totodată, vom continua drumul de legătură cu pădurea Vladimirescu, un obiectiv de atracţie pentru turişti. Pe acelaşi traseu, identificăm un alt obiectiv, cetatea Orod, primul loc unde este atestat Aradul. Aici au fost descoperite oseminte ale soldaţilor care păzeau bazilica romanică din apropiere. La ora actuală lucrările arheologice sunt sistate, acoperite cu pămînt, pentru protejare, deasupra solului fiind doar porţiunile de ziduri. Revin la bazilica romanică, un monument istoric de mare valoare. A fost construită în două faze, prima cu începere din 1156, a doua, din 1224, lucrările fiind finanţate de către Papa Honoriu al III-lea”.
Legenda
„Conform legendei, regina Iolantha a Ungariei a convocat, în această bazilică, o dietă a nobililor, aceştia fiind măcelăriţi, drept pedeapsă pentru că l-au mutilat, prin orbire, pe soţul ei, Andrei al II-lea. În interiorul bisericii au fost descoperite 59 de morminte, în care s-au găsit monezi din secolele 12-14, cele mai vechi emise de Ştefan al III-lea”, povesteşte primarul. Aşadar, completează edilul Ioan Crişan, „la Vladimirescu istoria este la ea acasă, iar noi facem eforturi pentru ca toţi cei care doresc să o cunoască să aibă condiţii cât mai bune, cu adevărat europene” .
Citiți principiile noastre de moderare aici!