„În urma incendiului care s-a produs la locomotiva trenului R 2602 (Arad – Timișoara Nord) în stația Șag, au fost afectate un număr de 9 trenuri aparținând CFR Călători, cu întârzieri cuprinse între 70 și 300 de minute. Sunt posibile și alte întârzieri de trenuri operate de CFR Călători pe alte rute, generate de necesitatea asigurării legăturilor pentru toți călătorii până la destinația finală”, transmite CFR Călători.
Unul dintre cele mai afectate trenuri este Timișoara Nord-Oradea, care se afla în apropiere de trenul a cărui locomotivă a ars. Acesta a plecat la timp – la ora 04:52 – din Timișoara Nord, însă a ajuns în Gara Arad cu o întârziere de 318 minute, după ce a stat 317 minute – mai bine de 5 ore – la Vinga. Un alt tren afectat de incident a fost Timișoara Nord – Iași, care a plecat cu 205 minute întârziere din Timișoara Nord, ajunând la Arad cu o întârziere de 237 de minute față de ora la care ar fi trebuit să sosească.
Cei de la CFR mai menționează că „Personalul de tren al CFR Călători este instruit să ofere informații călătorilor despre situația trenului și să le acorde asistență pentru asigurarea legăturilor cu alte trenuri ale CFR Călători”, dar și că „în stațiile mari, CFR Călători va oferi apă și produse preambalate la călătorii din unele trenuri afectate de acest incident”.
Citește și:
Trimite articolul
XDar nu inteleg dece va mirati!!! Locomotivele astea au toate peste 30 de ani de functionare.Sant ramase de pe timpul lui Ceasca.Mintile astea luminate care sau perindat pe la conducerea CFR ului si la ministerul transporturilor ce au mai achizionat vreo locomotiva noua ZERO,vreo linie electrificata ZERO,au cum zic ei au modernizat vechiturile de vagoane,au modernizat vagoanele restaurant intradevar erau super facute a venit MAESTRUL CUC si a spus ca sant nerentabile si se pare ca au si disparut din Romania,au cumparat la CFR mii de lopeti fara coada,echipamente de scafandri,sa nu uitam mii le de WC maro care au fost imprastiate in toate garile si niciodata folosite.Norocul nostru ca am intrat in UE si mai dau aia bani pentru reconditionarea linilor ca alt fel mai ajungeam sa nu mai fie nevoie de locomotive,vagoane ca dispareau si astea cum sant multe lini secundare.Ca fabrica de locomotive ELECTROPUTERE a disparul noroc ca au mai salvat ceva din ea privati,fabricile de vagoane idem,fabrica de boghiuri Bals a disparut.Asta este noua politica dusa de actuali guvernanti
-
👍30 de ani…?
Poate 50 de ani, pt ca 32 de ani sunt de la asa-zisa “revolutie”, iar de-atunci o singura locomotiva noua nu s-a mai luat!
Locomotivele astea sunt tot cele din anii ’70 si ’80, dar la a 5-a sau a 6-a reconditionare (daca nu mai mult!). 😣
Eu as zice ca intre Sagu si Vinga… Sag ii undeva dupa Timisoara. N-aveti voi nicio treaba cu gramatica, geografie etc 🙂
-
Bravo USR ist inteligent.Fiecare copil de gradinita stie ca intre Arad – Vinga este localitate Sagu.Dar voi vedeti numai greselile minore prostiile voastre nu le vedeti sau nu vreti sa le vedeti.Hai pa la mai mare inteligentule
-
Ai dreptate! Se vede clar nivelul de inteligenta a tinerilor din ziua de azi! Daca el stia de Sag-ul de Timis,acolo era.Daca altul stia de Sagul de Caras, acolo era…Eu cred ca toata vina o are Dragnia si muie pesede…..(atata au invatat si vazut la tv si facebook)
-
DEMISIA DRULA! Voi astia de la USR cu competenta in sange, unde sunteti?