Potrivit IPJ Arad „din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că, în timp ce Stanislav S. de 46 de ani, din Bulgaria, conducea un autocamion marca Scania, pe DN7, din cauza drumului alunecos şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţul de pe marginea drumului. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a unui bărbat, în vârstă de 48 ani, pasager în autocamion, care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pentru acordarea îngrijirilor medicale.” După producerea evenimentului rutier, autorităţile au încercat să ridice TIR-ul din şanţ cu ajutorul unei macarale, fapt ce a dus la o îngreunare a traficului pe Arad-Nădlac. Coloana de autovehicule s-a întins pe mai mulţi kilometri pe sensul de ieşire din ţară.
Circulatie ingreunata spre Nadlac din cauza unui TIR
Reactualizat la:
ARAD. Kilometri de autoturisme pe drumul care duce spre vama Nădlac şi nervi întinşi la maximum. Un TIR cu numere de înmatriculare de Bulgaria a ajuns în şanţul de pe marginea drumului Arad-Nădlac, din cauza neadaptării vitezei şi a drumului alunecos, un bărbat de 48 de ani fiind rănit în urma incidentului rutier.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Renăscută din propria cenușă, precum o pasăre Phoenix, echipa de robotică a Colegiului Național „Moise Nicoară” s-a calificat la etapa națională a concursului First Tech Challenge, care va avea loc la Pitești în intervalul 14-16 martie 2025.
România
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
Local
Doi tineri, de 26 și 28 de ani, din Arad, au fost reținuți de oamenii legii pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Au reușit să obțină 39 de mii de lei de la victima lor.
Local
Echipa de robotică „Bit-Mo” a Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad a participat în perioada 21-23 februarie 2025 la etapa regională a competiției First Tech Challenge desfășurată la CRAFT în Timișoara.
Local
ȘICULA. Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a anunțat faptul că, în această primăvară, vor începe lucrările de modernizare a podului peste Crișul Alb, aflat la intrarea în Șicula dinspre Seleuș.
Local
Au ars deșeuri și o saltea, aduse acolo, cel mai probabil, de oameni ai străzii.
România
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus oficial sub acuzare de Parchetul General, pentru săvârșirea a șase infracțiuni, printre care acțiuni împotriva ordinii constituționale; inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob; promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid.
2
Local
A fost recepționată șoseaua lungă de 6,3 kilometri, modernizată din fondurile proprii ale Consiliului Județean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!