Arad. „Este plin de țânțari în Arad, este plin de reclamații din partea arădenilor care nu pot ieși în curțile caselor pentru relaxare și nici pe terasele din oraș, seara, fără a fi atacați de sute de țânțari. Cu toate acestea, Primăria Arad nu s-a sesizat și nu ia măsuri, de parcă liderii de aici și angajații instituției nu trăiesc în Arad, ci la Timișoara, de pildă, unde s-a stropit deja de câteva ori împotriva țânțarilor. Pentru că mă confrunt în fiecare zi cu această problemă și pentru că zeci de arădeni m-au sunat să mă roage să intervin, în calitate de consilier local, și să cer Primăriei Arad să treacă la fapte, am procedat ca atare. Mai ales în condițiile în care votasem deja, noi, aleșii municipali, pentru alocarea de fonduri în acest sens. Nu mică mi-a fost, însă, mirarea când am aflat că nici nu se va stropi pentru țânțari decât după data de 15 iulie! Vă dați seama? Este inadmisibil să nu se stropească până atunci! Nu putem să punem în primejdie populația Aradului, pentru că nu știm ce boli pot purta țânțarii. Mai mult, în condițiile actuale, în care trebuie să înăsprim regulile sanitare, să nu acționezi de îndată ce populația îți sesizează o astfel de problemă, e deja un semn grav de indiferență, nepăsare. Nu ne putem juca cu sănătatea arădenilor, acum când am devenit orașul care a scăpat de COVID. Să stropești după data de 15 iulie e ca și cum ai deschide umbrela după ploaie”, a punctat Ionel Ciupe.
Consilierul a precizat căreprezentanții Primăriei Arad i-au justificat această intervenție tardivă cu faptul că acționează „în baza unui protocol semnat cu specialiștii de la Institutul Cantacuzino, iar conform acestora nu se va mai stropi din avion, pentru că acest tip de intervenție nu este atât de eficientă ca cea de la sol. În opinia mea, trebuie stropit și din avion pentru că astfel se poate ajunge și în curțile caselor abandonate și în zone în care nu se face dezinsecția. Degeaba s-a stropit la sol pentru larve, de trei ori, așa cum am fost informat, pentru că, dacă nu acționezi când trebuie, unde trebuie, degeaba mai acționezi. Mai mult, dacă nu acționezi când țânțarii atacă deja arădenii, imediat după ploile puternice din ultima perioadă, când logica elementară îți zice că e cazul de intervenție rapidă, degeaba ai semnat un protocol cu Institutul Cantacuzino, că nu rezolvi problema cetățenilor urbei!”
Concluzia
Ionel Ciupe mai crede: „Trebuie acționat de îndată. Domnul primar Călin Bibarț trebuie să ia această problemă în mână și trebuie să decidă de unul singur, măcar în această problemă, fără să mai asculte sfaturile celor doi GG care încă vor să conducă Primăria Arad. Am spus și mai insist: nu ne putem juca cu sănătatea arădenilor. Nu îi putem închide din nou în case, de data aceasta nu datorită unui virus care a lovit întreaga omenire, ci a țânțarilor! Sunt comune și sate din județ care au rezolvat această problemă, iar noi stăm să așteptăm data de 15 iulie!”
Trimite articolul
XSe pare ca in primaria noastra nu se face nimic fara a fi impulsionati de catre consilierul Ciupe !
-
ca sa-ti spun ! Ciupe motorasul administratiei ? Oare se viseaza sa fie el in tronul de primar ?
-
Eu chiar i-as recomanda,e bun ,ce este a lui ,e a lui !
-
lasa ca banii au fost alocati pentru asta…nu mai trebuie sa se si faca…
Nu se stropeste din avion dar nici la sol. Nici la sol nu permite Cantacuzino pana pe 15 iunlie?… nu mai stropiti deloc ca mor tantarii in noiembrie oricum. Vedeti voi la alegeri…o sa platiti scump pentru ce (n) ati facut din frumosul Arad .
RUSINE SA VA FIE!
Probabil că trebuie lăsați să ajungă la maturitate deplină, să mai depună vreo 2-3 generații, ouă ca să se perpetueze specia. Vedeți, aleșii noștri se gândesc și la binele unui biet țânțar și noi le reproșăm zi de zi că nu se gândesc la oameni
Ciupe, ori sunteti rau intentionat fata de bugetul orasului, ori aveti vreun client la dezinsectii pe care vreti il ,,ajutati,, sa faca si el un ban, ori sunteti cu retard . Cum sa faca stropiri dimineata cand dupa amiaza sau noaptea ploua torential si apa de ploaie si vantul ar spala orice urma de substanta de dezinsectie ?!?.
-
Se pare ca in capul tau este plin de substante de anihilare a creierului :)) habar nu ai ce vorbesti. Crezi ca insecticidul trebuie sa aibe remanierenta 10 ani? :)) Asteptam pana devine zona de vest desert? Ce sa mai, esti tare :)))
Pai daca nu a reusit CORONA sa ne darame,(atat cat ar fi vrut ei ) lasa tantarii sa ne manance.Noroc cu Ciupe ca ii mai ciupeste !
Posibil asteapta invitatii speciale,doar nu trebuie sa de-a OMS-ul liber la stropit !
Domnule consilier Ciupe,faceti ceva dumneavoastra ca pana pe 15 iulie ne kilaresc tantarii ! Oricum astia nu vor face decat daca sunt zgandariti de voi consilierii.
Ca de obicei Ciupe trebuie sa sesizeze,altfel nu se i-au masuri.Poate nu au cu ce sa stropesca ! Dar nu ii trebuie mult la Ciupe ca ii cadoriseste si cu solutia de tantari !
Cât timp s-a stropit cu avionul parcă nu erau atâția ca si acum! Aceia cu atomizoare (dacă sunt),
cum naiba stropesc de-a lungul Mureșului sau în jurul baltilor? Dar in copacii înalți din parcuri? Ce desteptul lu’ pește a spus că stropirea aeriană nu este eficace? Ciudat este că apar tot felul de “experți ” făcuți la apelul bocancului cu sfaturi de doi lei ! Mai lipsește să spuna “Asociatia de protecție a țântarilor” că sunt protejați 😁!!!
Cei care ar trebui sa se ocupe de stropitul pentru tantari cred ca si ei ( ca bieti tantari)vor tine ” DISTANTA ” !
Mă bucur foarte tare ca mai exista in Arad consilieri municipali responsabili si preocupati de problemele aradenilor , FELICITĂRI , Ionel Ciupe , concis și argumentat , ca întotdeauna !
Este cat se poate de clar ca stropitul din avion este de departe cel mai eficient , problema e in capul celor din Primaria Arad , care sunt sau nestiutori sau rau intentionati , in ambele variante e f. grav ! Oricum – felicitari pt. Consilierul Ciupe !
Indivizilor din conducerea pn-listo – falchista nu le pasa deloc-deloc de problemele aradenilor , isi bat joc de noi pt. ca le permitem , ar fi cazul sa ii punem la punct prin votul nostru din 27 septembrie , este clar si necesar ca Aradul sa aiba o alta conducere ! Fortza Ciupe !!!