Vom avea un oraş fără animale de fermă crescute la bloc, fără hârtii şi chistoace de tigari aruncate pe jos, în care toţi locuitorii vor şti care sunt orele de linişte între care nu au voie să îşi deranjeze vecinii, toţi proprietarii îşi vor reabilita faţadele imobilelor pe care le deţin, iar lista se întinde pe zeci de pagini. Toate acestea, sub ameninţarea unor sanctiuni drastice!
Municipalitatea a afişat la transparenţă un amplu regulament, structurat pe aproape toate domeniile posibile, instituind amenzi usturătoare pentru fiecare abatere. Proiectul de Hotărâre privind Gospodărirea Municipiului Arad, un document la care s-a lucrat de luni bune, poate fi consultat de arădeni, urmând să intre în dezbaterea Consiliului Local după trecerea perioadei legale de transparenţă. Pe lista obligaţiilor institute de primărie se regăsesc multe care ţin în principal de bunul simţ al omului. Sunt, însă, şi obligaţii care implică nişte costuri importante pentru arădeni. De departe, cea mai „costisitoare” obligaţie impusă de regulament este cea de a executa lucrările de renovare a faţadelor imobilelor cu o periodicitate de 10 ani, fiind interzisă renovarea a doar unui nivel din clădire. Amenzile instituite ajung până la 2.500 lei pentru persoane juridice şi până la 1.000 lei pentru persoane fizice.
Proiectul cu lista de 40 de pagini cu obligaţii pentru arădeni este structurat pe mai multe sectoare: obligaţii ale instituţiilor publice şi ale agenţilor economici, obligaţiile cetăţenilor şi ale asociaţiilor de proprietari, ale operatorului de servicii de salubrizare, obligaţii ce ţin de administrarea domeniului public, obligaţii la executarea de lucrări de construcţii, gestionarea deşeurilor, reguli privind deţinerea animalelor de fermă şi a celor de companie, administrarea spaţiilor verzi, combaterea dăunătorilor, întreţinerea drumurilor, reguli privind transportul în comun, protecţia sanitară publică, urbanism, fond locativ, publicitate, apă şi canalizare, energie termică, iluminat public şi… zgomot. În primul rând, „se stabilesc ore de linişte pe teritoriul municipiului Arad, între orele: 14-16 şi 22-06”.
Două animale de companie
„Constituie contravenţii şi se sancţionează contravenţional deţinerea unui număr mai mare de două animale de companie (câini şi/sau pisici) într-un apartament sau curte de folosinţă comună”. În ceea ce priveşte cartierele de case de la marginea oraşului, se sancţionează „deţinerea şi creşterea unui număr mai mare de 2 porci, 20 de păsări şi o vacă matură şi un viţel, într-o gospodărie proprietate privată cu o suprafaţă îngrădită, destinată întreţinerii şi creşterii animalelor de minim 500 mp.” Aradenii vor avea sarcina de a mătura săptămânal trotuarul din preajma locuinţelor. Aruncarea oricăror obiecte, ambalaje, inclusiv chiştoace de ţigări, se pedepseşte cu amendă de până la 1.000 lei. Se interzice şi uscarea hainelor în balcoane, la vedere.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!