ARAD. După șapte ani în care au bătut pasul pe loc, cei de la Consiliul Județean Arad (CJA) au renunțat la ideea de a-și mai construi hotel. Ideea ridicării unui complex hotelier a luat ființă în anul 2006, când CJA a participat la înființarea SC Continental Vest Arad cu o cotă de participațiune la capitalul social al societății de 25 la sută. Practic, participațiunea Județului consta în două terenuri de aproape 5.000 de metri pătrați pe care urma să se ridice un complex hotelier ce urma să fie ridicat de o companie privată. Însă, la șapte ani distanță de la înființarea societății, ținând cont că proiectul a „murit” deja, CJA își vrea terenul înapoi, ceea ce înseamnă că va ieși din Continental Vest.
„Întrucât scopul pentru care a fost înființată S.C. Continental Vest Arad S.A. nu s-a realizat până în prezent, iar societatea comercială nu desfășoară o activitate care să justifice deținerea în proprietate a terenurilor care au aparținut Județului Arad, se impune efectuarea de demersuri pentru readucerea terenurilor în patrimoniul unității administrativ-teritoriale”, susțin specialiștii din cadrul CJA. Ca atare, aceștia au întocmit un proiect de hotărâre care se referă la readucerea terenurilor cu pricina în patrimoniul județului. Proiectul de hotărâre va fi supus votului consilierilor județeni la următoarea ședință a CJA.
CITESTE SI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!