Mai marii judeţului au decis să ia un credit de maximum şapte milioane de euro şi au pregătit deja actele necesare accesării acestuia.
CJA a elaborat proiectul privind contractarea unei finanţări rambursabile interne/externe în valoare de maximum 7.000.000 euro, pentru realizarea unor obiective de investiţii de interes judeţean, a calculat deja gradul de îndatorare al judeţului până în 2030 şi ştie clar unde se vor duce banii.
Proiectul care se află deja postat pe pagina de internet a instituţiei vorbeşte de contractarea împrumutului de milioane de euro, în fapt un credit bancar revolving care va avea o maturitate de maxim 20 de ani. CJA îşi doreşte ca acest împrumut să poată fi rambursat anticipat (din surse proprii, din programe europene sau din emisiune de obligaţiuni). Instituţia a făcut calcule pe ce ar putea folosi banii, cum ar putea acoperi cu sumele în cauză cofinanţările europene, ce ar putea face cu disponibilul rămas, dar şi calcule legate de sumele care s-ar plăti din bugetul local (serviciului anual al datoriei publice locale, impozitele şi taxele aferente realizării obiectivelor de investiţii de interes local, alte cheltuieli neeligibile ale finanţării rambursabile).
Mai mult, în proiect se precizează faptul că garantarea finanţării rambursabile se va realiza prin acord de garantare cu veniturile proprii ale bugetului propriu al judeţului Arad.
Conducerea CJA ştie însă clar pe ce are de gând să strice cele şapte milioane de euro pe care le va primi de la bancă: pentru lucrări de investiţii la drumuri. Mai exact, pentru reabilitarea DJ 709 Arad- Seleuş, DJ 792A Bocsig-limită judeţ Bihor, reabilitare DJ 709B Arad-Curtici şi DJ 682Arad- limită de judeţ Timiş.
Cele patru drumuri care ar urma să înghită creditul CJA au fost alese pentru că “sunt într-o stare avansată de degradare iar traficul intens este serios perturbat şi îngreunat din această cauză”. Conform acestui referat se impune realizarea cât mai urgentă a lucrărilor la aceste tronsoane de drum aflate în patrimoniul Consiliului Judeţean Arad.
Mai marii judeţului mai susţin prin intermediul referatului care însoţeşte actul ce va ajunge în curând pe masa aleşilor faptul că “în urma evaluării resurselor existente în bugetul Consiliului Judeţean Arad, s-a constatat că resursele alocate pe anul 2010 pentru finanţarea obiectivelor de investiţii de interes judeţean au fost repartizate în totalitate şi în actualul context nu sunt întrevăzute creşteri de venituri peste nivelul prognozat”. Concluzia e clară chiar şi pentru CJA: “Nu există resurse proprii din care să se finanţeze în perioada următoare obiectivele de investiţii menţionate”.
Gradul de îndatorare
În proiectul CJA se mai arată şi faptul că s-a calculat gradul de îndatorare corespunzător perioadei de împrumut (precum şi serviciul datoriei publice) şi că acesta nu încalcă (nu depăşeşte) limitele prevăzute în Legea 273/2006.
M.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!