Ziua de duminică va fi condimentată cu
muzică şi dansuri populare, organizatorii
avându-l ca invitat special pe Benone Sinulescu.
Vor evolua orchestra Rapsodia şi ansamblul
Şiriana, din Şiria. Vizitatorii vor
putea să se întreacă la
concursuri inedite, pentru premii
constând chiar în sejururi în
staţiune. Printre concursuri se
numără crosul montan al
clătitelor şi concursul de
fotografie turistică (unde fotografii amatori pot
concura cu instantanee din staţiune). La
Moneasa se va organiza şi Salonul
Internaţional de Fotografie
Turistică „AR-TUR” 2009.
Pentru că vor fi câteva evenimente la care
se plăteşte o taxă de
intrare, organizatorii au anunţat că
vor fi puse la dispoziţia turiştilor
caiete program, care vor costa 5 lei, şi care vor
asigura şi accesul gratuit la evenimente. Mai
mult, cu acestea se va putea participa la o
tombolă.
CTP – cursă specială
Organizatorii Festivalului Clătitelor au
anunţat că beneficiază de sprijinul
Companiei de Transport Public, societate care va
introduce curse speciale de autobuz
Arad–Moneasa, pentru a facilita
transportul celor care vor să facă o
excursie de o zi în staţiune. Preţul,
spun organizatorii, este cel obişnuit practicat de
CTP.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!