Un exemplu, crede deputatul arădean, este propunerea privind dizolvarea Parlamentului în caz că un referendum declarat valid nu este de acord cu demiterea preşedintelui. „Când PDL a spus că Parlamentul care l-a suspendat pe preşedintele Traian Băsescu ar trebui să-şi dea demisia, întrucât preşedintele nu a fost demis, USL-iştii au făcut un scandal monstru, spunând că aşa ceva este ridicol. Iată că şi Comisia condusă de către Crin Antonescu a preluat ideea PDL. Acum, că nu mai este vorba despre Traian Băsescu, ci despre Crin Antonescu- cel puţin, în viziunea lui- nu mai este o propunere ridicolă. Probabil, a vrut să-şi ia o măsură de prevedere, numai că nu cred că, la votul în plen, PSD va vota acest amendament. Ca şi, dealtfel, multe altele, doar vehiculate intens pentru a păcăli Comisia Europeană asupra bunelor intenţii ale actualei puteri”, a declarat Claudia Boghicevici.
Claudia Boghicevici crede ca unele amendamente adoptate in Comisia de modificare a Constitutiei sunt "praf in ochi"
ARAD. Deputatul Claudia Boghicevici crede că printre amendamentele privind reviziuirea Constituţiei adoptate de către Comisie unele sunt doar „praf în ochi”, urmând să fie „trântite” în plen de către majoritatea USL.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Victima a ajuns la spital. Familia acesteia și poliția îl caută pe șoferul care a produs accidentul.
Local
Primăria Municipiului Arad a lansat procedura de licitare a lucrărilor de refacție a liniei-cale de tramvai și a rețelei aeriene de contact pe Calea Radnei și Podgoria – Zona III.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad s-a impus la o diferență de 25 de puncte în runda a 5-a din LNBF.
Local
În 2023, în laboratorul Spitalului Județean, au fost prelucrate 20.981 de blocuri de parafină cu fragmente tisulare, iar 1.207 pacienți au fost diagnosticați cu proliferări tumorale.
Local
Aproximativ 35% din energia consumată este risipită. E.ON a transmis câteva sfaturi pentru ca în această iarnă facturile să fie cât mai mici.
Local
Sute de copii s-au repatriat cu familiile în ultimul an şi au cerut să fie înscrişi la şcoli din judeţul nostru.
Local
Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină, sâmbătă dimineață, în jurul orei 8:00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din orașul Ineu.
România
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
1
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!