„Partidul Național Liberal, prin acțiunile pe care le va iniția la nivel legislativ, va sancționa prin moțiuni simple, și în această sesiune parlamentară, derapajele Guvernului Ponta prin ordonanțe de urgență care afectează interesele cetățeanului și favorizează interesele PSD.Astfel, în atenția PNL se află OUG 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale. Guvernul Ponta desființează Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, iar prin măsurile de reorganizare ale acestui organism se va genera un nou pericol pentru piața muncii, facilitându-se munca la negru. Nu va mai exista un control din partea statului privind respectarea legalității în contractele de muncă.Mai mult, prin această OUG Guvernul nu dorește altceva decât să schimbe funcționari publici cu experiență cu membri de partid”, declară Claudia Boghicevici. De asemenea, spune deputatul arădean, „PNL contestă mecanismul de alocare a sumelor de echilibrare a bugetelor locale, în directă legătură cu abuzurile grosolane făcute de Guvernul Ponta în materie de alocări de resurse financiare prin intermediul Ordonanței 28 în campania electorală și după campania electorală.Avem județe condamnate la stagnare, în vreme ce alte județe sunt avantajate datorită influenței politice, Teleorman și Olt fiind exemple clare”. Având în vedere toate aceste aspecte, „În sesiunea parlamentară de primăvară, PNL va pune în practică obiectivul stabilit de Consiliul Național de a construi o majoritate parlamentară care să ducă la căderea Guvernului Ponta și la învestirea unui guvern liberal, partener al președintelui Klaus Iohannis
Claudia Boghicevici, despre prioritatile PNL
ARAD. Deputatul PNL Arad, Claudia Boghicevici, proaspăt aleasă vicelider al grupului parlamentar reunit al PNL, punctează câteva dintre priorităţile legislative pentru sesiunea care tocmai a început: „ simplificarea procedurilor de ridicare a imunității parlamentare la solicitarea instituțiilor abilitate; legea de respingere a OUG 55 în acord cu decizia CCR privind migrația aleșilor locali; eliminarea supraaccizei la combustibil și a taxei pe construcții speciale; prima intabulare a terenurilor agricole și forestiere; adoptarea Codului electoral, a votului prin corespondenţă şi a legii insolvenţei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Donald Trump a afirmat sâmbătă că încearcă să recupereze banii din ajutorul american acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe fondul discuțiilor dintre Washington și Kiev asupra unui acord referitor la resursele minerale ale Ucrainei, transmite AFP.
2
Mapamond
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP.
1
România
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.
Citiți principiile noastre de moderare aici!