Iniţiatorul proiectului este Fundaţia Down Art, reprezentată de Preşedintele Andreea Raţiu, iar finanţatorul – Fundaţia Erste Austria, aceeaşi fundaţie care a finanţat şi Parcul integrativ pentru copiii cu dizabilităţi, dat în folosinţă tot în cursul acestui an, pe Malul Mureşului, în zona Praporgescu.
În ambele situaţii, Claudia Boghicevici, deputat PDL al Colegiului 2 Arad, vice-preşedinte al Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor, a susţinut în faţa forurilor locale demersul Fundaţiei Down Art.“Cred cu convingere că orice copil are dreptul la copilărie. Afecţiunile cu care unii dintre semenii noştri păşesc în viaţă sau le dobândesc într-o împrejurare oarecare nu trebuie să rămână un stigmat care să le afecteze calitatea vieţii. Am făcut lobby pentru ambele proiecte ale Andreei Raţiu, tocmai pentru iniţiativa salutară de a pune o piatră de temelie în construcţia unui sistem de recuperare dedicat în special copiilor cu sindromul Down. Nevoia de cunoaştere, de terapie, de recuperare a copilului cu astfel de probleme se face şi în aer liber. Iar acest al doilea spaţiu dat în folosinţă astăzi este dovada că se poate. Sunt placut surprinsă să constat că şi comunitatea este receptivă la problematica copilului cu nevoi speciale. Să nu uităm că aceşti copii reprezintă o lecţie de viaţă pentru noi toţi . Depinde de noi cum reuşim să o percepem şi să ne-o însuşim” – este de părere deputatul arădean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!