Claudia Boghicevici atrage atenţia că în acest an persoanele cu dizabilităţi din România au avut foarte mult de suferit ca urmare a incapacităţii guvernului Ponta de a-şi achita obligaţiile financiare faţă de aceste persoane şi faţă de asistenţii sociali care lucrează în acest domeniu.
„Ministerul Muncii a organizat în acest an, de 3 decembrie, un mare spectacol artistic pentru persoanele cu dizabilităţi, uitând că de şase luni de zile aceste persoane nu şi-au mai primit indemnizaţiile la care au dreptul. Este o nouă dovadă de cinism a acestui guvern USL care îşi aminteşte de persoanele cu handicap doar în campaniile electorale. Persoanele cu dizabilităţi şi asistenţii sociali care le îngrijesc trebuie respectate permanent, dar acest guvern preferă să facă economii la buget pe seama acestor categorii mai puţin vizibile în viaţa publică”, a declarat Claudia Boghicevici.
Deputatul PDL consideră că integrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii ar trebui să fie o prioritate pe agenda guvernamentală şi solicită autorităţilor competente să acţioneze în acest sens. „Din păcate, în România, problema persoanelor cu dizabilităţi a atins cote care rareori sunt cunoscute de publicul larg sau de cei aflaţi la conducerea ţării. Fie că vorbim de milă, nepăsare, indiferenţă sau pur şi simplu lipsă de interes din partea atât a semenilor, cât şi din partea guvernanţilor, persoanele cu dizabilităţi au ajuns, în ultima perioadă oameni aproape invizibili pentru cei din jur. Statisticile ne arată că incluziunea acestor oameni nu este chiar atât de prioritară precum se vrea a crede.
Record trist
Dintr-un total de 639.693 adulţi cu dizabilităţi la sfârşitul lunii iunie 2012, doar 29.184 persoane erau angajate, ceea ce înseamnă aproximativ 4,5%. Ţara noastră deţine, aşadar, tristul record al celei mai mici rate de integrare profesională a persoanelor cu dizabilităţi din întreaga Uniune Europeană, în comparaţie cu media de peste 40% la nivelul Uniunii. Din păcate, în ultimele 18 luni am avut parte numai de dispreţ şi nepăsare din partea Guvernului, iar un exemplu ar fi modul în care este tratată problema salarizării asistenţilor personali ai persoanelor cu dizabilităţi sau a plăţii indemnizaţiilor pentru însoţitori. Ne-am fi gândit că o guvernare socialistă, aşa cum este cea a USL, ar fi făcut din onorarea acestor obligaţii pentru persoanele cu handicap o prioritate. Ministrul Muncii ar trebui să iniţieze urgent consultări cu toate partidele politice şi cu organizaţiile reprezentative în acest domeniu pentru a ne pune de acord pe un set de soluţii pentru persoanele cu dizabilităţi”, a mai declarat Claudia Boghicevici.
CITESTE SI:
Casa deputatului Claudia Boghicevici, sparta de hoti
Citiți principiile noastre de moderare aici!