-Prea multă vreme Lipova nu a fost ajutată de deputatul care, chipurile, a reprezentat-o la București! Nici măcar de autoritățíle locale! Din momentul în care am venit vicepreședinte la Consiliul Județean, mi-am făcut o prioritate din rezolvarea problemelor oamenilor de pe Valea Mureșului. Dezvoltarea orașului Lipova, așa cum o vedem, eu și echipa PNL Arad, are la bază o strategie în patru pași, care cuprinde consultarea oamenilor, crearea de locuri de muncă, introducerea gazului, atragerea turiștilor din țară și din străinătate care să contribuie la creșterea micilor afaceri.
-Cum vedeți crearea locurilor de muncă la Lipova?
-Noi, liberalii, susținem că Lipova trebuie să devină un centru zonal. Ca deputat, voi munci împreună cu conducerea PNL a Consiliului Județean și cu Guvernul PNL să realizăm la Lipova o zonă industrială care să absoarbă populația de pe toată Valea Mureșului. Există transportatori care pot deservi întreaga zonă, pot aduce forța de muncă din localitățile unde oamenii fac naveta la distanțe mult mai mari. Deschiderea zonei industriale ar scurta această navetă. Nu îți e totuna să te trezești dimineața la ora 5,30 sau la 7,30, să ajungi la lucru! Noi asta vrem – să aducem firme la Lipova care creează locuri de muncă aici, acasă la oameni! Sunt orașe care au reușit acest lucru: Pecica, Ineu, Sebiș sunt doar câteva exemple. De ce tocmai la Lipova nu s-a putut?
-Pentru asta, investitorii au nevoie de o infrastructură adecvată! Și nu o au!
-Deocamdată nu o au, dar PNL lucrează la o strategie pentru Lipova, iar gazul este o prioritate a noastră. Este vorba de gaz în scop industrial, ca facilitate pentru investitori, dar și în scopuri casnice. Gândiți-vă la vârstnicii care locuiesc la blocuri, la case, care sparg lemne și trebuie să le care în spinare, la cei care îndură frigul pentru că nu au putere sau nu își pot încălzi o oală de mâncare.
-Valea Mureșului are și un mare avantaj: locurile frumoase!
-E adevărat! Dar nu a avut până acum un deputat care să lupte pentru Valea Mureșului! Eu mă duc în Parlament să fiu la București vocea oamenilor de aici! Apropo de locurile frumoase, împreună cu colegii mei de la PNL și de la Consiliul Județean lucrăm la un proiect care să pună în valoare cetatea, mănăstirea, bazarul turcesc, Băile Lipova, Mureșul, muzeul, într-un circuit unic în județul Arad.
-Vă mulțumim! Doamne ajută să ajungeți la București, să aibă în sfârșit Valea Mureșului un om adevărat în parlament, pe care să ne putem baza și care să ne ajute!
Citiți principiile noastre de moderare aici!