„Întotdeauna voi fi alături de persoanele aflate în dificultate. Pentru a sprijini persoanele care au nevoie de o asistență socială din partea statului, avem nevoie de două elemente. Primul, vine din necesitatea de a avea sursă de finanțare , disponibilă doar printr-o politică de dreapta prin care știm să acumulăm veniturile necesare. Al doilea aspect, la fel de necesar, este legat de cei care au dreptul să beneficieze de aceste venituri. Toți cei care au dreptul să beneficieze de venituri prin asistență socială merită să fie finanțați de stat, dar de asemenea, cei care își solicită prin fraudă venituri de la stat trebuie împiedicați. Prezența mea aici subliniază clar persoanele vulnerabile care au nevoie de sprijinul comunității și întotdeauna voi răspunde solicitărilor pe acest palier. Am venit în acest centru pentru a-mi oferi toată susținerea față de acești oameni deosebiți”, spune Claudia Boghicevici. Parlamentarul arădean a ținut să aprecieze în mod deosebit munca depusă de Zilahi Felicia, preşedintele Asociației Centrul de îngrijire pentru vârstnici,,Bunătatea” .
Claudia Boghicevici: „Sprijinul social este necesar”
ARAD.Deputatul Claudia Boghicevici a fost prezentă, la sfârşitul săptămânii, la Centrul de îngrijire pentru vârstnici Bunătatea, unde sunt îngrijite 30 de persoane cu venituri mici.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Un român a profanat altarul principal al Bazilicii Sf. Petru din Vatican și a distrus mai multe obiecte, fiind reținut rapid de agenții de securitate.
Local
Pe 8 februarie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că pe 6 februarie au avut loc șapte percheziții la Peregu Mare, Secusigiu și Pecica.
Local
Un bărbat a fost prins de două ori în aceeași zi conducând fără permis, în Gura Văii, comuna Pleșcuța, respectiv Cil, comuna Almaș. Acesta va sta 30 de zile în spatele gratiilor.
România
Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) trage un semnal de alarmă asupra fenomenului îngrijorător al service-urilor auto care operează nefiscalizat în Iaşi, cât şi în alte judeţe din ţară, menţionând că această practică afectează grav economia, siguranţa rutieră şi pune în pericol atât consumatorii, cât şi operatorii corecţi din domeniu.
Mapamond
Statele Unite au anunţat vineri ca au aprobat vânzarea de bombe, muniţii şi rachete în valoare totală de 7,4 miliarde de dolari către Israel, care a folosit arme americane în războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.
România
Miniștrii de Externe din Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, România și Suedia solicită, într-o scrisoare comună, statelor G7 să ia măsuri suplimentare pentru a reduce veniturile obținute de Federația Rusă din vânzarea transportatorilor săi de energie.
1
Mapamond
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!