Nimeni nu mai ştie de ce, dacă a explicat sau nu gestul, dacă a vrut sau nu să demonstreze ceva, ci au reţinut doar fapta: s-a dezbrăcat în faţa jurnaliştilor, a stat să fie filmat, fotografiat. De bunăvoie şi nesilit de nimeni. Pentru Bleonţ gestul era absolut normal, firesc, natural. Făce parte din modul lui de a fi, mai excentric decât al majorităţii, revoltător pentru 90% din populaţia României, dar sincer în cele din urmă. Pentru el, după cum explica după momentul nudităţii, goliciunea e doar o formă de sinceritate, nu înseamnă mai mult decât „un deget de la o mână”, e doar carne şi ruşinea, în cele din urmă, e doar o problemă de percepţie, de cutumă poate.
Discursul său, amplu şi foarte dinamic ( se mişca tot timpul ) presărat cu înjurături şi cu momente de confesiune unele chiar emoţionate, şi să nu uităm de momentul nud ,au transformat conferinţa de presă într-o brutală expunere a propriului crez de viaţă. Fără prea multă pudoare, fără bariere pudibonde… A fost şocant fără îndoială şi în mod sigur îi va aduce mai multă celebritate decât rolul din Richard al III-lea. Poate a riscat cam mult, trăim într-o societate care reţine şi foloseşte mult mai repede cuvântul p… decât Shakespeare.
Cât despre spectacolul care va fi prezentat publicului arădean„Richard al III-lea”, pe 8 Martie, la sala teatrului de stat Arad, va fi unul de succes pentru că mulţi vor veni doar de curiozitate să vadă pe actorul care şi-a exhibat bărbăţia dar cu siguranţă vor fi şi cei ce iubesc teatrul. Poate a fost doar o strategie de marketing sau aşa e el, Claudiu Bleonţ, nebun pentru multă lume, dar un nebun care face roluri frumoase. Fiecare să aleagă partea care-i place, nu e nevoie să fie înghiţe acelaşi timp.
JA-M.A
Citiți principiile noastre de moderare aici!