Programul ales pentru seara de joi, 12 mai, de la ora 19.30, în sala mare a Filarmonicii de Stat arădene va cuprinde lucrările Variaţiuni pe o temă de Haydn de Johannes Brahms şi „Peer Gynt“ Suitele I şi II de Edvard Grieg. Partitura simfonică va fi interpretată de orchestra filarmonicii arădene.
Chiar dacă un mare număr de „complimente muzicale” i-au fost adresate lui Haydn încă în timpul vieţii – capetele de serie fiind considerate cele şase cvartete mozartiene şi sonatele pentru pian op.2 de Beethoven – cel mai consistent şi arătos omagiu adus părintelui clasicismului vienez este acela al lui Johannes Brahms. Neîntrecut maestru al variaţiunii, Brahms alege la imboldul biografului lui Haydn, Carl Ferdinand Pohl, tema unui divertisment pentru opt suflători şi inspirat de armoniile şi rezonanţele ei extraordinare, crează în 1873 o lucrare imaginativă, plină de fantezie.
Culminaţia muzicii de scenă a fost atinsă spre sfârşitul secolului XIX de Edvard Grieg, prin muzica decorativă la drama Peer Gynt. Henrik Ibsen a scris poemul său dramatic Peer Gynt în 1867. Şapte ani mai târziu l-a rugat pe prietenul său Edward Grieg să colaboreze la adaptarea lucrării pentru scenă şi la crearea suportului muzical pentru realizarea unei melodrame.
Horst Hans Bäcker
Dirijorul Horst Hans Bäcker a început să studieze pianul cu profesorul Tamas Vesmas la Bucureşti şi a susţinut primul său concert la vârsta de opt ani.
În 1973 s-a stabilit în Germania şi sub îndrumarea profesorului Ludwig Werner Weiand a studiat compoziţia la Hochschule für Musik Rheinland. Urmează cursuri ulterioare de specializare la Mozarteum (Salzburg 1983 –1986), la clasele profesorilor Gyula Horvath (compoziţie), Kurt Prestel (dirijat) şi Nikolaus Harnoncourt (interpretarea muzicii vechi). În 1984 înfiinţează Salzburger Vokalensemble şi susţine numeroase concerte cu programe corale extrem de bine primite de auditori.
Din 2003 Horst Hans Bäcker este dirijor invitat al Filarmonicii de Stat Arad. Alături de ansamblul nostru simfonic şi naistul Gheorghe Zamfir a realizat în luna iunie 2003 un CD cu arii celebre de operă în transcripţii instrumentale. O altă realizare comună este CD-ul Spanish Night II, care cuprinde lucrări de Gheorghe Zamfir, Gerald Garcia, Horst Hans Bäcker şi Joaquin Rodrigo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!