Justiţia, fiind imparţială, va rezolva problemele care sunt puse în faţa ei”, a spus Artimon, dându-le ca exemplu pe Ştefania Zăvoianu şi Dorina Lupşe. Dorina Lupşe, preşedintele ULALA, a tras un semnal de alarmă: „legea trebuie respectată de toţi oamenii, inclusiv de administraţia locală”.
Ştefania Zăvoianu, la rându-i, a făcut câteva precizări privind acţiunea pe care a demarat-o în justiţie pe tema taxei de salubrizare. Procedura a demarat în anul 2008, însă, prima etapă din procesul propriu-zis a avut loc în martie 2009. Sentinţa de respingere a acţiunii s-a dat la finele lui 2009. Ştefania Zăvoianu a făcut apel, iar Curtea de Apel Timişoara a admis recursul şi a trimis dosarul spre rejudecare la Arad. Sentinţa urmează să se dea săptămâna viitoare, pe 16 noiembrie.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!