„Consiliul Local Civic îndeamnă arădenii să participe la vot chiar şi în situaţia în care sunt dezamăgiţi de cei pe care trebuie să îi aleagă. Aceasta, deoarece electoratul, conform Circularei nr. 300 a Biroului Electoral Central, are posibilitatea de a vota alb, voturile albe fiind cele exprimate prin introducerea buletinelor de vot în urnă fără aplicarea ştampilei cu menţiunea VOTAT în vreun patrulater ”, se arată în Comunicat. Cum prezenţa la urne nu mai contează, iar un vot anulat nu foloseşte nimănui, presupunem că Dan Artimon nu vrea decât să-i convingă pe arădeni să facă mişcare, foarte folositoare sănătăţii. Totuşi, dacă ne gândim mai bine, faptul că te prezinţi la urne fără să votezi pe cineva este garanţia că pe lista de electori nu mai poate semna altcineva în locul tău. Mai exact, nimeni nu poate folosi numele tău pentru a fura un vot. Ceea ce tot e ceva. Aşadar, bine zice Artimon, arădeni, mergeţi la vot !
CLC ii indeamna pe aradeni sa faca miscare
Reactualizat la:
ARAD. Printr-un Comunicat semnat de Dan Artimon, Consiliul Local Civic le sugerează arădenilor să meargă la vot, chiar dacă sunt nemulţumiţi de „oferta ” partidelor politice, respectiv calităţile candidaţilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!