Nu vor să ducă la reparat produsele electronice cumpărate de la ei, aflate în garanţie, pe motiv că această îndatorire revine clientului, chiar dacă depanatorul se află tocmai la Bucureşti. Clientului i se poate explica, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, ieri, faptul că nu e o mare filozofie să meargă până la o firmă de curierat rapid şi să trimită produsul spre reparare la firma indicată de farmacie. Treabă care nu intră nici în ruptul capului în sarcinile farmaciei, consideră reprezentanţii acesteia, cu toate că farmacia a vândut produsul în cauză (spre exemplificare un irigator bucal, sau altfel spus un duş de gură cu încărcător la curent) însoţit de o garanţie şi de obligativitatea de a-l repara timp de un an, cât se întinde garanţia. Arădeanul a fost mustrat chiar cu faptul că a cumpărat produsul de acolo. Poate ar trebui amintit şi faptul că farmacia în cauză – Centrofarm situată în complexul comercial Armonia -, condusă atunci de o altă persoană, a trimis în urmă cu patru luni bunul la reparat în Bucureşti, fără nici o problemă, asumându-şi obligaţia ce îi revenea. Acum, însă, clientul a fost informat că “data trecută vi s-a făcut o favoare. E obligaţia dvs. de a vă duce produsul la reparat. NU e treaba noastră”. Responsabilul de magazin şi-a permis, mai apoi, să facă remarci cu privire la modul de folosire al produsului, deşi pe instrucţiunile de folosinţă era prevăzut un cu totul alt mod de utilizare decât cel despins din sfaturile atente ale angajatului farmaciei, modalitate folosită de client.
În pofida unei conversaţii legate de reguli elementare în comeţul din toată lumea, responsabilul farmaciei a considerat că nu poate să-şi ajute clientul (care oricum nu a cumpărat bunul de la el personal) decât cu numărul de telefon al firmei din Bucureşti care se ocupă de repararea produsului.
Drepturile consumatorului
Conform OG 21/1995, fapt confirmat şi de reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, magazinul de la care a fost cumpărat un produs cu termen de garanţie are obligaţia schimbării acestuia în caz de nefuncţionare în primele şase luni de la cumpărare (şi garanţie), cu condiţia ca clientul să nu fi acceptat, la propunerea reprezentanţilor firmei, doar repararea obiectului stricat. Pe toată perioada de garanţie, după scurgerea primelor şase luni, în care consumatorul poate primi un obiect similar nou (primul fiind etichetat drept cu viciu de fabricaţie), vânzătorul este obligat să preia obiectul şi să-l trimită spre reparare, cu toate cheltuielile ce decurg de aici, după cum se arată şi în articolul 17 din ordonanţă. Ba mai mult, lucru pe care puţini consumatori îl cunosc, şi după expirarea perioadei de garanţie, obiectul poate fi dus la acelaşi magazin de unde a fost cumpărat pentru a fi reparat, cu plata de către cumpărător a costurilor de reparare.
Plângere la OJPC
Clientul a decis astăzi să profite de drepturile pe care le are şi să facă plângere împotriva modului în care farmacia Centrofarm situată în complexul comercial Armonia a înţeles să rezolva problema obiectului stricat.
A.D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!