Aproximativ jumătate de oră. Atât a durat ședința Consiliului Local Municipal de miercuri. Iar în acest timp au fost aprobate nu mai puțin de 18 proiecte de hotărâre (aproape toate, în unanimitate). Despre cele mai importante dintre ele, Jurnal arădean/ Aradon v-a informat deja.
Am aminti doar că, după ce aleşii au aprobat proiectul privind constatarea încetării de drept a mandatului Adrianei Chirilov, iar Comisia de validare a propus validarea liberalului Florentin Olăreanu ca şi consilier local, acesta a depus jurământul.
Intervenţia lui Lupaş
La final de şedinţă, a intervenit consilierul local Marin Lupaş pentru a-i adresa primarului Gheorghe Falcă două întrebări: 1.A fost delegat cineva să se ocupe de transportul podului de pontoane nefolosit (din zona centrală) şi fixarea acestuia în locul podului învechit şi nesigur din zona „Trei Insule”? 2.Ce s-a întâmplat cu proiectul pe care l-a depus la 23 septembrie, proiect care viza CET Producţie şi CET Hidrocarburi?
La prima întrebare a răspuns chiar primarul: acum se elaborează documentul de transfer, Municipalitatea urmând să asigure transportul, în timp ce montarea podului şi întreţinerea acestuia revin celor de la „Trei insule”. La a doua întrebare a răspuns secretarul Primăriei, Lilioara Stepănescu: proiectul e în procedură, în scurt timp va fi transmis un răspuns consilierului.
„Să fim mai buni!”
Ultimul cuvânt l-a avut consilierul local Lia Ardelean, care a ţinut să le ureze tuturor sărbători fericite, cu recomandarea de a fi mai buni.
Aleşii au părăsit Sala Ferdinand cu câte o pungă de cadouri de la Iepuraş. De altfel, tot cu cadouri a şi început şedinţa CLM, de data aceasta de la beneficiari ai Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară. Spiritul sărbătorii i-a cuprins pe toţi cei prezenţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!