Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că a fost semnat contractul de finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru realizarea centurii de sud-est a municipiului Arad. Potrivit unui anunţ al CNAIR, contractul asigură acordarea fondurilor prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, în cadrul Axei prioritare – Îmbunătăţirea mobilităţii prin dezvoltarea reţelei TEN-T şi a metroului; OS 1.1 Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere – proiecte noi de investiţii, Operaţiunea – Creşterea mobilităţii pe reţeaua rutieră TEN-T centrală.
„Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea mobilităţii populaţiei, bunurilor şi serviciilor, în vederea stimulării dezvoltării economice durabile – prin fluidizarea traficului, decongestionarea traficului în zonele tranzitate. Prin implementarea proiectului, vor fi atinse următoarele deziderate: creşterea mobilităţii populaţiei şi a bunurilor prin reducerea timpului de călătorie datorat sporirii vitezei de parcurs şi implicit a timpului afectat transportului de mărfuri şi călători; reducerea costurilor de transport, prin realizarea acestui proiect şoferii urmând să economisească timp şi energie şi îşi vor reduce cheltuielile cu combustibilul şi întreţinerea autovehiculelor; creşterea gradului de siguranţă al traficului, prin fluidizarea traficului”, spun cei de la CNAIR.
Reprezentanţii companiei vorbesc şi despre obiectivul specific al proiectului, care este reprezentat de construcţia unei variante de ocolire (drum nou) în lungime de 11 kilometri, amenajarea a şapte intersecţii, construcţia unui pod şi realizarea unui pasaj. „Un alt obiectiv specific este reducerea timpului de parcurs cu aproximativ 9 minute pentru deplasările cu autoturismul şi în medie 10 minute pentru deplasările vehiculelor de marfă”, se arată într-o informare a CNAIR.
Valoarea totală a proiectului este de 372.605.354,19 lei și va fi finantat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuţia Uniunii Europene din Fondul de Coeziune – 268.002.193,87 lei, 15% contribuţia proprie – 47.294.504,79 lei, diferenţa până la valoarea totală a proiectului reprezentând cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.
„Durata proiectului este de 73 de luni, respectiv între data de 29.12.2017 şi 31.12.2023, la care se adaugă, dacă este cazul, şi perioada de desfăşurare a activităţilor proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanţare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor”, mai anunţă cei de la CNAIR. În fapt, potrivit contractului de execuţie semnat cu PORR, lucrările ar trebui finalizate până la mijlocul anului 2025, însă reprezentanţii companiei de construcţii susţin că vor să predea lucrarea cu mult înainte de termen.
Trimite articolul
XCeva nu puscă aici: „Durata proiectului este de 73 de luni, respectiv între data de 29.12.2017 şi 31.12.2023”. Pare a fi un anunț foarte vechi.
Nu era vorba, initial, de ceva si,ilar cu centura sud-vest, existenta, adica 4 benzi , cu pod combinat rutier + CF peste Mures , ca sa scae Micalaca de trenuri ? Pe de alta parte, a mai aparut, intr-un articol mai vechi “se lucreaza deja la podul peste Mures”. Deci, inafara datelor, articolul pare exclusiv cu tenta electorala. Oricum, e bine ca se misca ceva. Asteptam si cenrura nord, ca sa scape Gai de circulatia de TIR-uri.
Nu e rau ca se face, dar nici nu putem ramane la “decat nimic e bun si asa”. Se vede mentalitatea ramasa in urma, gandirea din trecut si lipsa de viziune in avans a conducerii. Niste proiecte inventate din 2014, era corupta falca-iotcu, scoase din sertar ca proaspete in 2023 doar asa pt. lauda si mandrie. Tot se da aici Oradea ca exemplu pe buna dreptate; cum dr.cu aia gandesc cu 15 ani in viitor?
Doamne ajuta! pe unii dintre noi o sa ajute enorm mai ales pentru camioane nu mai tranzitam tot gaiul si centura sa ajungem Vladi sau Micalaca
Drum cu o bandă pe sens fără separator la preț de autostradă! Dacă tot au decis s-o facă puteau s-o facă măcar drum expres!