ARAD. Primăria Arad comandă realizarea unui studiu de fezabilitate pentru lucrări la linia de tramvai, la reţeaua de contact dar şi pentru redimensionarea staţiilor de tramvai pentru a se putea urca în tramvaiele noi, cu podea joasă. La toate se adaugă amenajarea de rampe de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă. Primăria a anunţat organizarea licitaţiei pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate „Refacţie linie cale de tramvai şi a reţelei aeriene de contact aferente în Municipiul Arad”, pentru care a estimat un necesar de 201.612,9 lei.
Situaţia existentă
Conform datelor din documentaţia de licitaţie, reţeaua de linie de tramvai, în perioada 2000 – 2014, „în baza unor proiecte cu finanțări din diverse surse, a fost reabilitată la nivelul a 34,5 km din cei 70 km existenţi în municipiu. Lucrările au vizat calea de rulare, reţeaua de contact şi reţeaua de energoalimentare, în ansamblu cu refacerea completă a infrastructurii stradale. De asemenea, au fost reabilitate trecerile la nivel cu liniile de tramvai în principalele intersecții fără a se interveni la rețeaua de contact”.
Pretenţii
Acum, se solicită întocmirea unui studiu de fezabilitate care să cuprindă tronsoanele rămase nereabilitate. „În condiţiile cerinţei de operare pe acestea cu tramvaiul cu podea joasă, datorită neconformării la cerinţele standardelor de gabarit, se impune o reabilitare care să aducă atât calea de rulare, cât si reţeaua de contact la nivelul corespunzător standardelor de siguranţă în exploatare. De asemenea pentru tronsoanele uzate este necesară şi refacerea, redimensionarea şi amenajarea corespunzătoare a peroanelor staţiilor (gabarit, rampe de acces pentru persoane cu mobilitate redusă etc.)”, se precizează în Tema de proiectare. Tronsoanele sunt în lungime totală de aproximativ 30.028,5 m. Peroanele staţiilor se vor redimensiona corespunzător cerinţelor standardului dedicat, se vor realiza rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi şi racord electric pentru asigurarea branşării altor dotări ale staţiilor.
Bani din buget
Licitaţia va avea loc la începutul lunii septembrie. Valoarea contractului va fi suportată din fonduri bugetare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!