Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor atenționează că, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.
Atenționarea INHGA e valabilă începând de marți, 30 aprilie, ora 16:00, până miercuri, 1 mai, ora 18:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Someş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dej – amonte confluenţӑ Lӑpuş (judeţele Cluj, Sӑlaj şi Maramureş), Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Vadu Crişului, Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin superior amonte S.H. Glodeni (judeţele Harghita şi Mureş), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Alba şi Cluj), Târnava Micӑ – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Târnava Mare – bazin superior (judeţele Harghita şi Mureş), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţӑ Târnava – amonte S.H. Radna (judeţele Alba, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin superior, Timiş – bazin amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin superior, Bârzava – bazin superior şi mijlociu, Caraş, Nera, Cerna – afluenţi bazin mijlciu şi inferior (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bistriţa – bazin superior şi afluenţi amonte S.H. Frunzeni (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Botoşani şi Iaşi).
INHGA mai menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!