ARAD. Codul portocaliu s-a transformat în cod roşu. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a emis o atenţionare, dar şi mesaj RO-ALERT, în care anunţă că zona de câmpie a judeţului Arad se află sub avertizarea cod roşu de căldură. Temperaturile vor atinge chiar şi 42 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat pe parcursul zilei de sâmbătă.
„În această perioadă solicităm populației să respecte măsurile adoptate de autoritățile cu responsabilități în domeniul situațiilor de urgență, iar atunci când situația o impune să apeleze la punctele de prim ajutor și distribuție a apei potabile organizate, la nivelul municipiul Arad, în următoarele locații: la Primăria Municipiului Arad, la Catedrala Ortodoxă Podgoria, în holul Teatrului <Ioan Slavici>”, anunţă ISU Arad.
Pompierii vin şi cu o serie de sfaturi pentru arădeni: deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat; evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00; purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare; beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe; mâncaţi fructe şi legume sau iaurt, mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică; evitaţi băuturile ce conţin cofeină sau zahăr în cantitate mare; evitaţi alimentele cu conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală; menţineţi legătura cu persoanele în vârstă, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiți-le asistenţă ori de câte ori au nevoie; nu lăsaţi copiii singuri în autoturisme!
Totodată, ţinând cont de multitudinea de incendii de culturi sau vegetaţie uscată din ultima perioadă, ISU Arad insistă pe prevenirea lor şi recomandă: nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m față de materiale combustibile: lemn, hârtie, textile, bitum etc., fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare; nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune; pregătirea hranei prin utilizarea focului deschis trebuie să se desfășoare doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți; nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate; restricționați orice activitate din care ar putea rezulta producerea unui incendiu; nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).
“Anunțați în cel mai scurt timp orice situaţie care poate pune în pericol viaţa sau bunurile materiale ale semenilor la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, mai spun cei de la ISU.
Citiți principiile noastre de moderare aici!