Instituţiile de control ale statului s-au pus pe treabă şi au descins în curţile angajatorilor. Garda Financiară, Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă din Arad se află, de la începutul acestei săptămâni, în plină campanie de control pe noul Cod al Muncii, deşi acesta din urmă a intrat în vigoare doar de câteva zile.
Fără a mai sta pe gânduri, ITM-ul a apelat la Gardă şi la forţele de ordine şi a pornit, atât prin municipiu, cât şi prin judeţ, pentru a-i descoperi pe acei angajatori care beneficiază de munca unor persoane, fără a le face însă şi contracte de muncă.
Aşa-numita muncă la negru a fost sancţionată de către ITM şi până în prezent, însă de acum înainte angajatorii riscă să ajungă chiar şi după gratii dacă sunt găsiţi cu mai mult de cinci angajaţi fără acte legale. Doar în primele trei luni ale acestui an au fost depistate câteva zeci de cazuri de angajatori care nu aveau actele legale pentru muncitorii din unităţile controlate. De menţionat ar fi şi faptul că printre cazurile depistate au fost şi societăţi care aveau zeci de angajaţi la negru şi care conform vechiului Cod al Muncii au primit amenda maximă de 100 de mii de lei.
Noul Cod al Muncii reglementează foarte strict condiţiile în care se poate munci şi sancţionează fără milă munca fără forme legale.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad le-a adus la cunoştinţă tuturor angajatorilor că, începând din această săptămână, au intrat în vigoare noile modificări aduse Codului Muncii (Legea 53/2003) prin Legea 40/2011.
Amendă per muncitor
„Munca nedeclarată, cunoscută şi sub denumirea generică de muncă la negru, este una din abaterile grave întâlnite de inspectorii de muncă în cadrul controalelor efectuate la angajatori. Dacă până acum, pentru primirea la muncă a persoanelor fără încheierea contractelor individuale de muncă, amenda varia de la 3.000 lei la 4.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei, potrivit noilor prevederi legale «primirea la muncă a până la cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată»”, punctează inspector şef Ovidiu Jugu.
Iau bani şi de la prestatori
Pe de altă parte, nici angajatul care lucrează fără forme legale nu va mai fi scutit de amendă. Dacă o persoană va fi depistată de inspectorii ITM Arad că prestează muncă fără a avea încheiat un contract individual de muncă, va fi sancţionată cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.
Răspundere penală
Totodată, noile modificări inserate în Codul Muncii fac referire şi la răspunderea penală a angajatorului, în cazul practicării muncii fără forme legale, astfel: „constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!