Județul Arad se află sub cod portocaliu de furtună până după ora 18:30, iar Administrația Națională de Meteorologie a avertizat că următoarele localități sunt afectate de furtună, intesificări ale vântului, grindină și cantități însemnate de precipitații: Lipova, Șiria, Pâncota, Târnova, Ghioroc, Săvârșin, Bârzava, Covăsânț, Tauț, Conop, Păuliș, Vărădia de Mureș, Birchiș, Petriș, Ususău, Bata și Șiștarovăț.
Până la această oră, la numărul de urgență 112 a fost semnalat faptul că mai multe gospodării sunt inundate în satele Chelmac și Conop și că o mașină a fost luată de viitură de pe un drum comunal, în zona satului Belotinț, și aruncată în lanul de porumb, iar DN 7, la ieșire din Conop spre Bârvaza, este blocat de aluviuni. Ambele Gărzi din cadrul Secției Bârzava sunt cele care au plecat în ajutorul cetățenilor.
UPDATE: Intervine Garda nr. 1 Bârzava cu opt subofițeri, o autospecială, un camion și o motopompă de capacitate medie și Garda nr. 2 Birchiș cu șase subofițeri, o autospecială și un autoturism 4×4.
FOTO: Daniel U.
Citiți principiile noastre de moderare aici!