Au „picat”, rând pe rând, recordurile de temperatură aferente lunii iunie, în mai multe localităţi din judeţul Arad. Potrivit meteorologilor care se ocupă de măsurătorile temperaturilor, dar şi de statisticile anilor trecuţi, în zilele de 24 şi 25 iunie au fost înregistrate evenimente meteo istorice în toată partea de vest a României, inclusiv în judeţul nostru.
Datele Administraţiei Naţionale de Meteorologie indică faptul că au fost bătute recordurile de temperatură aferente lunii iunie în următoarele localităţi: Gurahonţ, unde au fost înregistrate 37,7 grade Celsius, cu un grad mai mult faţă de recordul de până acum; Şiria, unde au fost înregistrate 35,6 grade Celsius, cu 0,7 mai mult faţă de vechiul record; Chişineu-Criş, unde au fost înregistrate 37,7 grade Celsius, cu 0,2 grade mai mult faţă de vechiul record; Arad, unde au fost înregistrate 37,8 grade Celsius, cu 0,1 grade mai mult faţă de vechiul record.
Trebuie precizat faptul că noile recorduri au fost identificate în localităţile care au staţii meteorologice, acolo unde se fac măsurători profesioniste, de către profesionişti. Dintre toate localităţile din judeţul Arad în care există astfel de staţii, numai în Vărădia de Mureş nu a fost înregistrat un nou record de temperatură aferent lunii iunie.
Măsurare în condiţii speciale
Chiar dacă temperaturile enumerate mai sus sunt mult mai mici faţă de cele resimţite de organismul uman, acest lucru se datorează faptului că temperatura aerului se măsoară în condiţii speciale. Potrivit standardelor Organizaţiei Meteorologice Mondiale, măsurarea temperaturii aerului se realizează cu termometre clasice sau senzori speciali. Instrumentele de măsurare a temperaturii aerului sunt amplasate la înălțimea de 2 metri față de suprafața solului, în interiorul adăposturilor meteorologice.
Adăpostul meteorologic este astfel conceput încât să permită libera circulație a aerului în jurul termometrului, fiind amplasat pe un teren acoperit cu vegetaţie, la o anumită distanţă de clădiri sau alte surse de căldură. Este important de reținut că temperatura aerului nu se măsoară la soare. Drept urmare, de aceea previziunile meteorologice indică, de fiecare dată, o valoare mai mică decât cea înregistrată în interiorul localităţilor, pe străzi.
Trimite articolul
XPentru statia meteo din localitatea/municipiul Arad obisnuiesc sa notez recordurile temperaturilor minime si maxime transmise si afisate pe situl meteo.romania.ro incepand cu anul 2009 (notez doar cand apar valori mai mari respectiv mici decat cele precedente si daca bineinteles dintr-un motiv sau altul mi-au scapat totusi)
Astfel in 5.08.2017 la ora 18 erau 40.3 C maxima din 2009 si pana in prezent iar minima pentru aceeasi perioada am notat-o in 11.02.2012 ora 3 de -25.7 C
E vorba deci de statia meteo nu de temperaturile notate sau resimtite in diverse locuri din municipiu.