Sala de conferințe a hotelului Akademos al Universității „Aurel Vlaicu”, din Parcul Reconcilierii, va găzdui ediția a cincea a expoziției „Colecții și colecționari”, la care vor lua parte colecționari din Arad, Timiș, Békéscsaba și Zsenjanin. Vor putea fi admirate colecții precum cea de calculatoare vechi a lui Florin Mărcuș sau cea de radiouri retro a lui Francisc Visky. Marius Ignat, președintele Asociației Filateliștilor Arădeni, va prezenta mai multe timbre valoroase, precum și seria completă neștampilată de mărci poștale cu imagini din Papua Noua Guinee. De asemenea, va fi prezentată colecția digitalizată de cărți poștale a Primăriei orașului Pecica, proiectată pe un ecran.
Istoria timbrelor
În cadrul manifestării va fi prezentată și expoziția „Istoria timbrului românesc“, realizată de Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Romfialtelia. Expoziția prezintă, pe mai multe panouri, mărcile poștale emise de Romfilatelia pentru a marca evenimente importante din istoria poporului român, pe scurt – o istorie a timbrului românesc, de la apariția primelor mărci poștale, în urmă cu 161 de ani până în prezent.
Ungaria și Serbia
Colecționarii din orașul maghiar Békéscsaba, Tomka György și Szombati Szabolcs vor fi prezenți cu colecția de caschete și uniforme vechi de poliție, poliție de frontieră și pompieri, dar și epoleți de la diverse uniforme militare. Totodată, membrii Clubului de Modelism „Kandó Kálmán“ din Békéscsaba vor prezenta o dioramă de trenulețe ce reface o linie de cale ferată maghiară din anii ’50. La Arad va sosi și Bíró Imre din Zrenjanin (Serbia) cu o colecție de monede.
Intrare gratuită
Cei care doresc să viziteze expoziția o pot face între orele 10:30 și 17:30, la hotelul din Parcul Reconcilierii. Intrarea va fi gratuită.
Trimite articolul
XFoarte prost gandit programul de vizitare. Copiii care s-ar bucura cel mai mult de acest eveniment, nu vor putea merge, alaturi de parinti. Programul se suprapune cu cel al scolilor si a celor care lucreaza. Pacat!