Arad. Săli pline, bilete epuizate în câteva ore, lacrimi și ropote de aplauze. Acestea sunt ingredientele de care a avut parte documentarul“colectiv” în toate orașele și sălile de cinema în care a fost prezentat. Nu a lăsat indiferent pe niciunul dintre sutele de mii de oameni care au ales să vadă acest film extrem de trist despre probabil cea mai tragică și dureroasă poveste românească de după Revoluția din 1989. A fost aplaudat la scenă deschisă la toate festivalurile internaționale la care a fost proiectat. Iar pe 7 martie, de la ora 19.00, ajunge în sfârșit și la Arad, la Cinema Arta.
Poate ar trebui menționat că documentarul fusese inițial inclus în programul festivalului de film documentar fARAD de anul trecut, dar în cele din urmă nu a mai fost proiectat. Acum, însă, Aradul a intrat în rândul oraşelor în care „colectiv” se poate vedea. Mai mult, la Arad intrarea e gratuită dar va avea loc pe bază de rezervare. Pentru rezervări, cei interesaţi pot scrie pe adresa cinemaartaarad@gmail.com sau pot suna la numărul de telefon 0257/280526, după următorul program: luni-joi 9-16, vineri 9-13.
Potrivit datelor oferite de organizatorii arădeni ai proiecţiei, „premiera mondială a filmului a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, fiind primul film documentar românesc selectat în cadrul prestigiosului festival italian, iar premiera nord-americană la TIFF (Toronto International Film Festival). Pelicula a fost selectată și în cadrul altor competiții europene, printre care Festivalul de Film din Zurich, unde a obținut premiul pentru cel mai bun film documentar. „colectiv” este în selecția oficială din cadrul Festivalului de Film Sundance 2020, unul dintre cele mai importante festivaluri de film independent din lume, care se desfășoară în Statele Unite”.
Pentru cei care încă nu au auzit totul despre documentarul lui Alexander Nanau, atât de discutat peste tot în aceste luni, precizăm că fimul„colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul cu același nume și urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Potrivit descrierii, „producția oferă în premieră spectatorilor din cinematografe acces în locurile cheie de după evenimentul tragic din clubul Colectiv: redacții de ziare, cabinete de miniștri, coridoare de instituții, săli de ședințe. Filmul urmărește jurnaliști, avertizori de integritate (whistleblowers), pacienți și familiile lor, dar și oficiali din guvern și reprezentanți ai statului, dezvăluind fără compromisuri o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării”.
Dacă vrei să iei drumul cinematografului Arta pentru a vedea filmul lui Alexander Nanau, cu Narcis Hogea, Cătălin Tolontan, Mirela Neag, Răzvan Luțac, Camelia Roiu, Tedy Ursuleanu, Vlad Voiculescu, Nicoleta Ciobanu, vă avertizăm doar că furia și lacrimile sunt garantate. Proiecția este organizată de Primăria Municipiului Arad, prin intermediul Centrului Municipal de Cultură Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!