Ordinul de ministru privind desemnarea unităților de învățământ câștigătoare în cadrul competiției pentru obținerea Certificatului „Școală Europeană” a fost publicat de curând. S-au înscris, anul acesta, 112 unități de învățământ preuniversitar, din 29 de județe și din Capitală. Doar 61 au primit, însă, certificatul. Printre ele, și Colegiul Economic Arad.
Criterii de evaluare
Evaluarea candidaturilor s-a realizat după criterii precum coerența activităților derulate în cadrul proiectelor sau programelor europene cu politica generală a instituției școlare, performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor la examenele naționale, olimpiade și concursuri școlare, asigurarea egalităţii de şanse și facilitarea accesului la educație, sau dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei prin activităţile de cooperare europeană.
Școlile câștigătoare
În urma evaluării făcute de către Minister, cele mai mari punctaje le-au obținut Școala Gimnazială „Vasile Pârvan” Bârlad (192), Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului (191), Școala Gimnazială „M. C. Epureanu” Bârlad (189), Școala Gimnaizală „Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa (182) și Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași (179). Colegiul Economic Arad s-a clasat pe locul 34 din 61, având 158 de puncte. În competiție, printre cele 112 instituții înscrise, s-a numărat și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Arad. Aceștia, însă, nu au reușit să obțină decât 133 de puncte, clasându-se pe locul 89.
„Recunoaștere și prestigiu”
Certificarea școlilor cu titlul de „Școală Europeană” le conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide. Certificatul obținut are o valabilitate de trei ani, după care şcoala trebuie să reintre în concurs pentru reconfirmarea titlului. În acest sens, trebuie să dezvolte noi proiecte de parteneriat cu alte şcoli din UE, iar managementul şcolii trebuie să fie unul coerent şi performant, centrat pe dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei. Odată cu certificatul, instituțiile câștigătoare vor primi și suma de cinci mii de lei, din partea Ministerului Educației Naționale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!