În acest înţeles, cercetarea bolnavilor sau a vârstnicilor, deodată cu aducerea mesajului bucuriei Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos sunt la îndemâna fiecăruia pentru îmbucurarea semenilor.
În ajunul pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae, cu binecuvântare arhierească, membrii corului „Naşterea Domnului” din parohia Arad Micalaca Veche II, coordonaţi de Laura Roşu, au purtat colindul străbun către sufletele persoanelor asistate din Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice Arad. Din primele momente s-a creat o stare de emoţie şi bucurie pe care doar minunea Întrupării Fiului lui Dumnezeu o poate oferi. Colindătorii înşişi au fost cuprinşi de emoţii, străduindu-se să picure balsamul mângâierii şi nădejdea liniştirii în prag de sărbătoare sfântă. Prin generozitatea familiei Herman Eugen, toţi asistaţii au primit pacheţele cu dulciuri şi fructe, în timp ce preotul paroh le-a dăruit iconiţe şi i-a sfătuit să-şi pregătească fiinţa întreagă pentru a-L primi prin Sfinte Taine pe Mântuitorul lumii.
„Colindăm colind frumos”
„Colindăm colind frumos”
Răstimpul Postului Crăciunului îndeamnă prin cuvintele Sfintei Scripturi la împlinire cu fapta a lucrării de samarinean după Chipul Samarineanului milostiv.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!