În nici o altă sărbătoare creștină, tradiția poporului nu este atât de strâns îngemănată cu izvorul ei religios, ca în praznicul de Crăciun. Ca și odinioară, și astăzi tradițiile, datinile și obiceiurile sunt puternice, colindele cântate în săli de concerte sau pe modeste scene, la fereastră, în seara de ajun, îl vestesc pe Dumnezeu – Pruncul, „Care, pentru noi și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și s-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și s-a făcut Om”. În credință și datină, copiii sunt, la Crăciun, înaintemergători preoților și ritualurilor liturgice și, poate, cei mai autentici ambasadori ai veșnicului Betleem. Cântate, fie de copii, fie de cei mari, colindele, alături de corola de lumini, ne introduc în fiecare an în atmosfera tainică de Crăciun, surprinsă inegalabil de către poetul nepereche, Mihai Eminescu: „Colinde, colinde! / E vremea colindelor,/ Când gheața se-ntinde/ Asemeni oglinzilor / Și tremură brazii/ mișcând rămurelele,/ Căci noaptea de azi-i/ Când scânteie stelele./ Se bucură copiii/ Copiii și fetele,/ De dragul Mariei/ Își piaptănă pletele,/ De dragul Mariei/ Ș-a Mântuitorului/ Lucește pe cer/ O stea călătorului”.

Vesel de Crăciun

În aceste zile să urmăm îndemnul „colindului sfânt şi bun”: „Şi-acum te las, fii sănătos/ Şi vesel de Crăciun,/Dar nu uita, când eşti voios,/ Române, să fii bun”.