La întrunirea organizată şi moderată de către primarul municipiului, ing. Gheorghe Falcă, a luat parte Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, conducători ai unităţilor de cult ale confesiunilor religioase din municipiul Arad. Partea documentară a temei a fost prezentată de către Serviciile Cultural şi Urbanism ale Primăriei Arad. În partea a doua a colocviului, în cadrul unui dialog constructiv cu edilul municipiului şi reprezentanţi ai Consiliului Local, s-au analizat aspecte specifice legate de promovarea patrimoniului cultelor religioase şi s-au identificat modalităţi de colaborare în acţiunea de conservare şi punere în valoare, prin ghiduri, itinerarii turistice şi susţinere financiară, a monumentelor istorice cu caracter religios de pe raza municipiului Arad, proprietate a cultelor. De asemenea au fost semnalate şi analizate aspecte cu care se confruntă unităţile de cult, legate de întreţinerea cimitirelor, a monumentelor funerare din cimitire, ele însele valori patrimoniale cu însemnătate istorică şi cultural- spirituală, alte probleme ale cultelor.
În alocuţiunea prezentată în cadrul acestei întruniri, Înalt Preasfinţitul Timotei a salutat reprezentanţii tuturor cultelor religioase, evidenţiind importanţa climatului ecumenic existent dintotdeauna în municipiul Arad şi pe care Biserica noastră îl promovează, la nivel central şi local, care contribuie direct şi indirect la progresul spiritual, cultural şi social al oraşului. Arhiepiscopia Aradului, deţinătoare a unor obiective eclesiastice cu valoare monumentală şi patrimonială de interes naţional şi local, emblematice pentru municipiul Arad, începând cu catedrala arhiepiscopală „Sfânta Treime”, continuând cu Centrul Eparhial, Vechea Catedrală, Complexul monastic Arad-Gai şi altele, a fost în mod constant interesată de colaborarea cu administraţia municipală în acţiunea de restaurare, conservare şi promovare a acestor edificii. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a lăudat acţiunea pozitivă a municipalităţii, de a întroduce acest colocviu cu reprezentanţii tuturor unităţilor de cult, în cadrul manifestărilor festive organizate în cadrul „Zilelor Aradului”, fapt care reprezintă o confirmare şi o recunoaştere a contribuţiei acestora la propăşirea urbei arădene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!