Obiectivul colocviului este atât ştiinţific cât şi tehnic, înlesnind conlucrarea dintre istorici, istorici de artă şi specialişti în conservare şi restaurare, dar punând totodată în valoare şi patrimoniul oraşului, asociat transformărilor urbane de la finele secolului XIX, moment în care un anumit tip de prelungire urbană coincide cu apariţia stilului Art Nouveau, în special în zonele aflate sub sfera de influenţă germană.
Institutul Cultural Român din Budapesta va fi reprezentat la Budapesta de trei specialişti în domeniul Art Nouveau din Oradea : Dr. Ramona Novicov – Universitatea Oradea, Angela Lupşea – Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor şi Adriana Lipoveanu – Arhitect Şef al oraşului Oradea.
Colocviul va avea loc atât, la sediul Institutului Francez din Budapesta, în perioada 27-28 octombrie 2011 cât şi la Oradea în 29 octombrie 2011 şi se va desfăşura în limbile franceză, română şi maghiară, cu traducere sincronă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!