Primarul Municipiului, Gheorghe Falcă, a convocat sâmbătă, 24 iunie, un comandament pentru a evalua situația existentă în Arad ca urmare a furtunii ce a avut loc în seara zilei de vineri, 23 iunie 2017. Cu această ocazie s-a stabilit planul de intervenție pentru perioada următoare.
În mai puțin de 15 minute, furtuna a afectat mai multe posturi de transformare, a rupt zeci de stâlpi de electricitate, lăsând în întuneric sute de consumatori. În timp ce o parte dintre avarii au fost remediate, în alte zone se va interveni în cursul zilei de sâmbătă sau după caz numai peste două trei zile. Vorbim despre zone inaccesibile cum ar fi terenurile agricole sau Insula Mureș, unde linia de electricitate trece prin pădure. „Conform verificărilor și informărilor primite din teren au fost sesizate defecțiuni la semafoarele amplasate în cartierul Aradul Nou și în Zona Intim. Zeci de indicatoare rutiere au fost culcate la pamânt. Compania de Apă a raportat intervenții de degajare a gurilor de canal, suplimentând cu 30 de angajați echipele care erau deja formate în acest scop. În perioada următoare va fi demarată o amplă campanie de curățare a celor aproape 9.600 de grătare și 5.000 de cămine de la nivelul municipiului Arad”, se arată într-un comunicat de presă remis de Primăria Arad.
Potrivit evaluării întocmite în urma furtunii de vineri, mai bine de 30 la sută din rampele ecologice au fost indundate.
„Edilul șef a dispus ca în termen de o săptămână toate rampele să fie igienizate (spălate și vopsite), iar containerele degradate să fie înlocuite. Încă de aseară societatea care asigură salubrizarea stradală a intervenit cu un compactor de 7,5 t, o automătură și o cisternă. În perioada următoare campania de curățenie va continua. Toți operatorii vor fi implicați în salubrizarea arterelor de deseuri vegetale rezultate în urma furtunii. O situație exactă a pagubelor produse de furtună vom avea de abia luni, când de altfel se va stabili suma alocată din bugetul local pentru remedierea defecțiunilor. În cadrul ședinței extraordinare de marți, 27 iunie 2017, consilierii locali vor supune la vot proiectul de hotărâre referitor la această alocare din bugetul local. La sedință au participat reprezentanții Directiei Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Arad, reprezentantii ENEL, Gospodăririi Comunale, ai UTI Group, Regiei de Apă, ai RECONS, și operatorii de salubritate”, se arată în comunicatul Primăriei Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!