Comedia revine la Retrospectiva Filmului Românesc la cea de-a IX-a ediție. Asta „Pentru că sunt comedii bune. Și da, comedia chiar este cel mai greu de făcut gen de film, fie el scurt sau lung. Pentru că sunt filme vii, surprinzător de capabile să ne dea câte ceva de gândit dincolo de umor, texturi și vitejii”, spune invitatul Cristi Mărculescu. Filmele au fost selecționate la festivaluri de top printre care TIFF, Premiile Gopo, DAKINO, NexT, Timishort, Festivalul de Film de la Berlin. Cristi Mărculescu, invitatul ediției, e selecționer de festivaluri mai mari (TIFF) și mai mici (Dracula), mai străvechi (Dakino) sau nou-nouțe (BuzzCEE).
Vor fi proiectate miercuri, 28 noiembrie, de la ora 20, la Cinematograful Arta, filmele „O noapte în Tokoriki” (regia Roxana Stroe, 2016), „Ceva” (r. Paul Mureșan, 2017), „După 9 sau 10 ore” (r. Răzvan Dutchevici, 2017), „Blană” (r. Tudor Botezatu, 2016), „Bestia” (r. Andreea Lăcătuș, 2017), „Pui de somn” (r. Paul Mureșan, 2014) și „Dispozitiv 0068” (r. Radu Bărbulescu, 2015).
Retrospectiva Filmului Românesc este o serie de proiecţii de film care îşi propune să radiografieze cinematografia românească contemporană. Acest proiect este conceput totodată ca un program de educaţie cinematografică care să răspundă întrebării presante: „Cum arată filmul românesc actual?”. Proiecțiile sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad, în colaborare cu Asociația CitiZenit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!