ARAD. Astfel, “pedeapsa” lui Tamaș ar fi mutarea la Vaslui. Ordinul de mutare a șefului IPJ Arad a venit joi seara, direct din biroul ministrului de interne, Marcel Vela. Urmează să se stabilească cine va prelua comanda IPJ Arad în perioada următoare.
Contactat telefonic pe subiectul mutării sale, comisarul șef Ioan Tamaș a declarat: “ Am luat la cunoștință de conținutul ordinului”.
Ordinul de mutare își va produce efectele începând cu data de 31 august.
Trimite articolul
XFoarte bine ca se duce la vaslui…cit mai departe ca e cv putred la politie in arad…
-
ADEVARUL ESTE CA EXISTA NISTE DOSARELE PENALE INGALBENITE RAU CU CONDUCATORI GALBENI CARE TREBUIE MUSAMALIZATE!OMUL ESTE INLATURAT DIN ACEASTA CAUZA!NU ESTE DE ACORD !AR FI CORECT CA ANUMITE INSTITUTII ALE ACESTUI STATSA VERIFICE ACESTE LUCRURI CARE SE VB PRIN ORAS!
-
SI INCA CEVA!ACELASI LUCRU A PATIT SI CU PSD UL FIINDUI TRIMIS CORPUL DE CONTROL AL LUI FIFOR
-
Concluzia se desprinde singură pentru cei ce vor să vadă – pe vremea lui Fifor și a PSD a fost trimis corpul de control să-l destituie. Nu a reușit pentru că probabil nu au găsit motivele întemeiate. Acum, probabil i s-a cerut demisia și pentru că a refuzat l-au trimis la Vaslui, doar, doar va pleca singur din poliție. Concluzia – și pe vremea PSd și pe vremea PNL a fost omul care trebuia schimbat. De ce oare ? Probabil pentru că nu și-a încovoiat spinarea nici la unii nici la ceilalți. Iar mâncătorii de rahat care postează ntr-o veselie pe aici nu văd că de fapt Tamaș este un comandant incomod pentru politruci, indiferent că sunt psd-iști sau pnl-iști. Probabil că de astfel de polițiști ar fi nevoie nu de lichele care ajung și se mențin pe funcții doar prin obediența față de partidul x sau funcție de câte limbi dă pe la mai marii politici locali.
-
-
No drace sa vezi si sa nu crezi 😝 sugaci de la silcotrans aduc vasluieni la munca, aradeni dau la schimb cadre din politie😂 Speram sa nu cedeze nervos sa treaca pe Mona
-
👍👍👍 bravo!!!
Nu e okay, îl cunosc personal, nu poți să-ți bați joc de cariera unui om, nici de familia domniei sale, apoi de destinul unui om, militar de carieră…. În ce lume trăim, dă-o în falsul meu de treabă…. E o problema mare și o mare flatulență exact ca în 1945…….
-
pupincurist psd!
-
Polițiștii nu mai au statut de militari de multa vreme, bunicule…
Singurul lucru și îi ciudat, la pensie se face echivalarea gradelor după o lege, dar repet este ciudat după ce toata viața au fost funcționari publici-
Esti putin pe lângă …..legat de cariera militară a politistilor E un pic mai complicat pt tine …Nu intru in amănunte sau in dispută cu tine că nu are rost..pa!
-
-
Si eu il cunosc personal,dar spre deosebire de tine nu am aceiasi părere bună despre el,militar de carieră?! Ce militar de carieră iși pune interesele lui mai presus de litera legii,jonglează cu legile ca Mutu cu mingea,așa că nu il mai plânge atât că in ce lume trăim…! Urmează-l! Trăim intr-o lume unde incet ,incet se face dreptate.
toti trebuie mutati in orase in care nu cunosc pe nimeni sa nu aibe obligatii si sa poata face ordine,
tot timpul rotiti
-
si cu locuinta , cu familia , sotia ( loc de munca ) copiii la scoli etc etc ce faci? Ii tot plimbi de colo colo ? ha?
-
Da , ii plimbi, asta oti asumi cand te faci mitian. Ti se pare ok sa mergi cu masti la interlopi? Sa fii prieten cu ei? De aia tre rotiti toti tablagii. Nu le place, sa faca alta meserie.
-
Copii la școli? Poate nepoți la scolii că trebuia să iasa la pensie ca toți ceilalți de vârsta lui,ori si el ca si fostul lui coleg Costea Ioan impinge cât poate pensionarea ,ca să nu piardă ciolanul…!,familia ? casa? Ce să se intâmple? Ce s-a intâmplat si când a venit din Bihor in Arad,mare lucru…! să sperăm că de aici incolo cine va mai apela la IJP Judiciar că i s-a vandalizat masina de către o țigancă bătrână că să nu-si piardă ajutorul social și toate celălalte drepturi sociale,asigurare medicală gratuită de la Stat,drepturi sociale UEmâncare de la cantina socială gratuită etc.,protejata lui Tamaș nu se mai duce cu spaimă cu frică că va fi invinovățit insuși propietarul masinii și obligat să-și retragă plângerea penală ,acesta este Tamas pe care tu il plângi,să ai parte de dreptatea făcută de el” militar de carieră”.
-
Peste tot in lume cei ce poarta uniforma statului pot fi detasati cu sau fara famile, cum doresc ei . L-i se asigura apartament de serviciu. Chiar si unele companii isi trimit angajatii la specializare in alte judete sau chiar in alte tari. Aste e, riscul meseriei…
-
Vasluiul i se potriveste de minune.Saracie si infractionalitate maxima,furturi, violuri,saracie cat casa !
-
Pupincurist psd
-
Peste tot sunt probleme gen furturi, tâlharii , violuri ect. Chiar și la Arad !!! Așa că va rog nu mai denigrați Vasluiul și vasluienii .
Urmeaza…pensionarea…asta e viata..!!!
La fel a patit cu ani in urma si fostul Inspector sef cms sef Gudiu N. care chemat la ”ordin” refuzase sa prezinte situatia din niste dosare penale in lucru ,unor edilii locali pe vremea primarului Falca (pdl) Presat , s-a pensionat pt a nu fi mutat in alt judet…A fost unul din cei mai buni inspectori sefi de dupa 90 tanar bine pregatit a trecut prin toate treptele ( functii) ofiter operativ , sef birou , sef serviciu , adjunct inspector sef si apoi Insp sef Asa ca asta si se pare ca mai si in guvernele galbene…………..te supui bine nu te supui pleci ….. Hai pa !
Tot asa a patit in perioada respectiva si fostul sef al politiei rutiere cms.s.Adi Lile care si el a preferat sa se pensioneze decat sa stea cu capul plecat Asa ca nu va mai mirati de ce se intampla.Hai pa!
-
Singurul profesionist de carierä la Arad, a fost Mihai DALEA, singurul care poate ar mai poate face cerva din drezastrul actual.
ä
-
Amice Dalea a decedat recent
El a muncit numai in serviciul cercetări penale inainte de a fi numit Inspector sef Nu a iesit in evidenta cu nimic deosebit in afara dosarelor de cercetare in care lucra impreună cu procurorii Era o fire retrasă fără relatii deosebite in afara familiei A murit cum a trăit modest. Dumnezeu să il odihnească in pace .
Nu poti spune ca a fost singurul profesionist intre fostii inspectori sefi . Au mai fost Radulescu A. si Gudiu Nicolae
-
Eu in locul dlui Orban l-as trimite si pe dl Vela la Suceava inspector sef. Cum , nu se poate ca nu e de meserie? wow ! dar ministru se poate? Fain !
-
Daca alaturi de Velea ar merge penibilul prefect ar fi perfect!
-
Bravo Mitica, drept spui !
-
Asta i-se trage de la Stoian..cazul ziaristul…!!!
-
Mare dreptate aveți. Ziaristul mai trăiește? Întreb și eu!
L-a deranjat pe penibilul PREFECT!
A fost penalizat,in loc sa fie promovat!
RUSINE CELOR CARE MAI VOTEAZA PNL,PARTIDUL CELOR MAI MEDIOCRE PERSOANE!
-
Și polițiștii care făceau trafic cu țigări și vindeau arme cu serii șterse,tot un mandatul prefectului își făceau de cap?Oamenii mai trebuie rotiți in funcții dacă nu chiar zburați ,când sub comanda lor ,lucrurile o iau razna!!!
Iata cum galbenii vaneaza Politia Romana dupa bunul lor plac…..nu asculta de ordinele politice, pac cu ei la Vaslui! Ca pre timpul comunismului!
Eu zic ca omul asta și-a făcut treaba și a promovat in câteva funcții de șefi niște polițiști buni care și-au făcut treaba foarte bine și și-o fac in continuare . E păcat ca lumea nu vede ca politicul distruge tot in România . Avem un prefect , de ras , dar care se vede ca are putere politica și uite așa face ce vrea el . Sa vedeți acuma șefi la Politia Arad . Vai și amar . Deci șefii care momentan sunt , sa știți ca sunt majoritatea oameni cu coloana și oameni care știu ce însemna munca de politie . Dar , ce o sa vina , o sa fie dezastru …. mergeti Numa și votați PNL ….. o sa o luam toți sus …..
-
Mai incet , mai incet cu laudele , doar ieri alaltaieri scria presa despre politisti traficanti de tigari , droguri , incendiatori etc. la Fortuna se vand tigari sub protectia politiei , asa ca lasa laudele ca nu si au rostul , nu cred ca prefectul e seful interlopilor din politie , ci sefii aia pe care tu ii lauzi atat
Un simplu nume pe un biletel de politician, intors din drum de pe autostrada sa fie instalat sef…pt cunoscatori, un om ce ride in fata si pune pe altu sa iti bage cutitu in spate, un om cu mai multe fete, defapt …nu e niciun fel de om
-
Ai dreptate ,foarte bine spus la fel ca și prietenul lui de chefuri Costea Ioan. Aceleasi caracteristici si in plus te foloseste ,profită cât poate amândoi.
Asa se-ntâmplă când nu ești conștient că ai îmbătrânit, că nu mai poți ține pasul cu ceilalți, că ești depășit din toate punctele de vedere și refuzi să te dai la o parte. După părerea mea (care este una dintre cele mai autorizate), acest individ a ,,supraviețuit,, la conducerea IPJ Arad atâția ani, în exclusivitate datorită servilismului și poziției sale de ghiocel în fața tuturor factorilor administrativi și politici aflați la putere. Este șeful inspectoratului care nu s-a remarcat cu nimic, care nu a avut curajul, în 6 ani de zile, să iasă măcar o singură dată, în direct, la un post de televiziune(deoarece nu știe să vorbească și s-ar fi făcut de râs) și care a executat orbește dispozițiile reprezentanților administrației publice locale, indiferent de culoarea lor politică. Dacă se va duce la Vaslui, cu gândul că după 6 luni va reveni, și nu-și depune cererea de pensionare, cu siguranță omul are probleme…
-
A fost loial doar PSD (lui Caprar mai exact). A incercat si cu PNL (alti draci) punand tot felul de sefi si sefuti galbeni la indemnul acestora dar se pare ca nu a mai mers vrajala (vezi Cionca, etc…). Politicienii au pus gheara urat de tot pe politie si nu numai. Nu trebuie sa ne mire nimic acum ca a inceput ,,campania mincinosilor,,
Doamne ajuta! Alfel nu scăpam de el până la pensie . Ca de răposatul Țică Ghe.da intrebarea este cine il va mai susține acum pe fostul milițian ,devenit și el polițist Costea Ioan?! Sau se va găsi cine. Slavă Domnului! Unul câte unu ,pică!
Vine pe turnanta Nicu Jurca !
NU CUNOSC DETALIILE MIZERIEI dar eu vad altceva. Daca a dat concurs pe o functie, la Arad, a
castigat concursul, (cum necum, daca a fost numit in urma concursului inseamna ca a castigat competitia), atunci cum poate fi mutat pe o alta functie in alt loc unde nu a dat concurs? Oare chiar asa, functionarii statului sunt sclavii absoluti ai clientelei de partid? Atunci suntem in NATO si UE degeaba…. tot gunoi sovietic a ramas tara asta ACEASTA MUTARE ESTE UN ABUZ, AIR DACA LEGEA PERMITE ASA CEVA ATUNCI LEGEA ESTE ABUZIVA SI TREBUIE SCHIMBATA….altfel tot gunoi sovietic ramanem in vecii vecilor. Parca l aud pe PUTINla o sedinta cu guvernul rus: Au primit sinistratii sin Kamceatka banii? Ministrul: inca nu.Putin:Scrie secretar, porunca de la mandelu: Domnu ministru se detaseaza in Kamceatka si se va intoarce la Moskva dupa ce si auprimit sinistratii banii.. (ca sa poata oligarhii lu putin sa incaseze banii la timp pe produsele vandute sinistratilor la pret de monopol)
-
Nu a fost niciun concurs și nicio competiție. Tamaș a fost singurul concurent. Nimeni nu a mai participat deoarece toată lumea știa că n-avea niciun rost.Cel puțin 90% dintre concursurile organizate la nivelul Poliției Române din ultimii 10 ani au avut câte un singur concurent. Mai trebuie să-ți explic de ce?
Vad ca subalternii care era mana-n mana cu acest milițian ii iau apărarea și le pare rău! Afara și cu ei fiindcă au comis o grămadă de nedreptăți sa nu zic abuzuri. Un nesimțit arogant mana-n mana cu anumiți judecători, știe cum câștigau procesele cand făceau abuzuri pupincuriștii lui! Eu sunt unul pățit cu probe și sistemul m-a făcut. Bine ca dispare acești smecher! Dar trebuie sa dispară și prietenii lui și toți care l-au ajutat la abuzuri! Oricum exista și dreptate pe undeva! Bucurie pt Arădeni și oameni cinstiți! Felicitări d-le Vela, continui tot asa!
-
cică… ”subalternii care era…” Mars d-aici la meditatii la limba română că te râd si elevii de clasa a II-a!
-
te ai simtit vizat mai Pruteanule ??? din tot comentariu lui ai gasit de ce sa te legi , lipsa literei ,, u ,,
Vai de soarta ta , cap de creta ,minte pwla !
-
Pt Fan Culare, ești chiar prooost și pupincurist, cum se dau examenele la stat, dute și încearcă, e totul aranjat, ești neam cu el sau se ștergea cu tine pe undeva! Fa pași cu el la Vaslui!
-
Stimate domn cu nume de interjectie, eu vad lucrurile in felul urmator: DACA UN POLITIST mai e bun in serviciu sau a gresit,exista consiliul de disciplina, evaluarea activitatii,audit, controlul activitatii apoi stabilirea vinovatiei.Daca este gasit vinovat ministrul poate stabili snactiuni in consitiile legii pana la destituirea din politie.iar cel in cauza poate uza de caile de atac puse la dispozitie de lege. Faptul ca se dau examene cu dedicatie, nu scuza in nici un fel actiunile de tip stalinist sovietic cu titlul de razbunare personala. Dupa acest principiu si daca astfel de fapte sunt lasate sa se petreaca in continuare nesanctionate, atunci orice functionar public care nu mai place clientelei politice, oricat ar fi de competent si cinstit, poate fi oricand mutat dintr-un colt in altul al tarii in fiecare saptamana.S ar putea sa fiti si dvs mutat in acest fel. Si nu e in regula.
By the way nu sunt politist, sunt avocat specializat in litigii de dreptul muncii si lucrez in afara Romaniei.Va salut.
-
De ce va bazati pe zvonuri ? de ce crede ti ca trebuie neaparat sa fie o rafuiala politica la mijloc ???? ce evaluare a activitatii mai trebuie facuta cand sub conducerea acestui inspector , in IPJA atati politisti au fost dovediti infractori ????? pai daca el ca sef nu a stiut ce subalterni are , clar ca nu e capabil sa conduca un inspectorat , iar daca a stiut si a mai si tolerat acest lucru e si mai grav , parerea mea ca trebuia de muuuuult !!! indepartat de la conducerea IJP , ca exista unii care plang dupa el ? e de inteles , atata timp cat traficantii de tigari vindeau tigari sub privirile ingaduitoare ale politiei , cand in politie existau traficanti de tigari , droguri , camatari , incendiatori etc. … e de inteles ca unora sa le fie teama de necunoscut , cei care insa s au achitat cu brio de activitatiile de servici nu vad ce temeri pot avea , ba chiar dimpotriva , poate se bucura ca in sfarsit pot sa isi faca datoria
-
Daca este asa de incapabil precum afirmi, crezi ca numirea sa pe o noua functie de comanda este cea mai buna solutie? Nu ti s-ar parea corect ca daca este incapabil sau corupt sa fie tras la raspundere in urma unor controale si anchete, asa cum este legal? Doar ca toate astea dureaza, iar acum, in campanie electorala, probabil ca se doreste un inspector sef care sa faca rapid jocurile celor influenti , dornici sa nu piarda actualele alegerile. E vorba de “acum ori niciodata”. Sunt tare curios cine este cel ce-i va urma la comanda inspectoratului si cum se va desfasura campania electorala…
-
Unde scrie ca va fi numit tot pe o functie de conducere ? si ma repet , sub comanda acestui …fost sef , a IPJ in cadrul politiei sa facut niste magarii cat casa , puteti nega acest lucru ??? de ce a tolerat acest lucru ? iar daca nu a stiut ce se petrece sub nasul lui clar ca nu e competent de o functie de conducere !!! …. de ce nu e tras la raspundere ??? deoarece multe dintre magarii au fost facute sub obladuirea clasei politice , si amintesc doar un banal caz , mitele din vama la comanda politica si bani virati in conturile unui partid , si cate alte cazuri nu mai sunt , dar ma opresc aici .
-
-
-
PSD-IST CLAR SE INCHIDEA CU PRIBAC IN BIROU si isi faceau jocurile, subalternii care nu percutau erau sicanati,are varsta de pensionare cred ca si derogare in plus….Astia tin cu dintii de scaun…..pentru ce…?
Oooo in sfarsit Domnu’ a intervenit, aceasta persoana ,ca om nu-i putem spune sapand groapa atatora pana la urma a cazut dansul in ea, a tranformat IPJ Arad intr-o turma de lingai ,cine nu l-a lins a fost sanctionat si mutat,dupa indelungi amenintari, daca ai vrut sa-ti faci treaba ti s-a inchis gura, stiu multe..dar ..Dumnezeu sa-i dea tot ce a facut el tuturor,un gunoi,un jeg si un incult care in momentul in care a ajuns mare sef a uitat sa mai fie om,RUSINE ,sa nu uitam ca toate se platesc, Dumnezeu nu bate cu bata.Activitate asemenea la Vaslui si corason puternic pt ce va urma! A scapat IPJ Arad de capul putred de peste!
Ce mecla de comunist…
A musamalizat dosarul penal a lui tripa florin de la pădurea din bocsig
Un spagar nenorocit… Mana in mana cu toti traficantii de tigari din Arad – filiera Pana – Marza & C. O – Vaslui? As fi vrut sa il vad 6 luni in arest preventiv pentru ce fapte a savarsit, nu in Vaslui!
Sa nu vorbim ca e mana in mana cu firmele de paza din arad… Nu dau nume (D*Y)….
-
Daca ai dovezi solide atunci pune umarul la treaba http://www.mai-dga.ro/contact. Si cere urgent schimbarea intregului personal dga-arad.
Ba ce tot luați unii apărarea polițiștilor? Voi nu vedeți frăția clanul epoleților și clanurile de mafioți. Ați uitat cum bodyguardul dey a stâlcit un tânăr în bătaie și de față cu poliția îl buzunărea, planta probe false? Cum 2 polițiști au avut culturi de droguri, incendiat mașinile adversarilor, polițistul Pană acum 2 luni. Voi nu vedeți că la poliție se merge pe șpagă pile și relații. Ultimii 2 ani nu am auzit de nici o acțiune de anvergură a poliției, deși suntem oraș de graniță Nădlac cel mai mare punct de frontieră și pe aici traversează drogurile, minorele păcălite și duse la produs, țiganii cu copiii pentru cerșit spre vest, identități duble contracost pentru penali? Nici o acțiune majoră de combatere, ce sa mai zic de prevenire??? Deci, ce a făcut nenea asta că să trăim într-un oraș sigur?? Malița și iovanut au fugit și poliția nu a făcut nimic! Neștiință? Dacă da atunci sunt incompetenți. Știa dar a tăinuit? Atunci sunt demni de dosare penale!! Hai încetați cu smiorcăiala, dacă era bun se remarca în muntele de corupție din primărie, prefectură și cja ce a deșertificat Aradul și unde orice pom verde câtuși de mic se vede. Eh, omul asta nu a ieșit în evidență, a rămas una cu decorul și peisajul general din administrația locală
-
Erată: Polițistului (la singular, autocorecția asta…🙄)
Tamas, vezi ca tre’ sa-i dai la Nicu Brusturannu’ adica la Silva Lazar, stii bine firma de exploatare forestieră … tre’ sa-i dai banii pe coarnele de la casa ta din Gradiste, mai precis la tot lemnul de pe casa! Stii bine ce zic … acum când nu mai contezi, a venit ziua scadentei! Hai te pup … cu gust de palinca de la Madrigesti, sa mai prinzi putina viața … stii tu bine ce zic!
Ce pe naiba o sa faci si acolo? AICI NU AI FCUT NIMIC.
ZBURDA INTERLOPII IN ARAD CA IEPURII.
-
Prima dată când zice și Satan ceva adevărat.
Dar te faci că ai uitat că d erai și tu unul. Devalizarea UTA-ei ți-o mai amintești? Tricourile contrafăcute Lacoste cu care ai înșelat oamenii nu ți le mai amintești?🙄🤔
Așa că drum bun…cale bătută! Să trăiască cine a dispus această mișcare. Bravo! Când nimeni nu s-ar fi gândit că doar era bine infipt in fotoliu s-produs minunea când nimeni nu se astepta ! Numai un lingău am văzut că il plânge…dar toți ceilalți pe care ăi ținea intr-un continuu ștres și de presiune pshică să nu vadă camiciții in instituție ,de frică că iși vor spune unul altuia care cu cât,cu ce contribuie… toți trebuiau sa se urască si să nu-si vorbească ..că de se intîmpla altfel…vai de mama lor bieții subalterni că avea informatori si imediat afla că x sau y este inrelații amicale ,bune cu z, lucruri despre care nu are curajul nimeni din instituție să vorbească, nici măcar acum in al 12 -lea ceas ,oricine călca pe acolo a putut vedea starea de teroare a subalternilor lui,vai si amar. Așa că drum bun incă o dată si uită Aradu.
-
Măi “Mario” tu nu esti cumva Florica Redis fosta lui Țică secretară poate si a lui Tamas,nu mai știu…ori ai ieșit la pensie? Că prea le știi pe toate.
Ioana,să-dea Dumnezeu sănătate și mult noroc! Ne-ai făcut o mare bucurie tuturor oamenilor cinstiți nevinovați si nedreptățiți de acest Tamas ,deasemeni si Stoian s-a spălat de toate păcatele,fărădelegile comise anterior prin această decizie,de aici incolo voi avea o atitudine pozitivă in ce-l privește! Dumnezeu face dreptate.
-
Stoian trebuie sa inapoieze ceasul pe care la primit de la chelu cu multi ani in urma , altfel pleaca si el. Chelu a murit de dorul ceasului iar Stoian nu la pupat pe chelie in semn de multumire.
Jurca Vasile si ceilalti acoliti, puneti-va la Start…100 m viteza
Pai nu in Siberia?Ca,ca cum asa?Se cere la pensie si il doare fix in pipirig…scuze,era gata sa scriu ca il doare fix in pula….Stati linistiti…merge in vacanta….Nu isi mai bate capul cu de alde Iovanut,Dragoman, cazuri grele….Concediu si cateva clipe de liniste…
Umbla vorba in targ ca Tamas ar fi fost mutat abuziv pentru ca a refuzat sa faca politie politica certua de Bibart si a refuzat sa foloseasca institutia in scopurile personale prin urmarirea adversarilor politici a lui Bibart.
-
Reiese destul de clar interesele pnlului din Arad in aceasta mutare.
Politia locala care este in subordinea primariei, raspunde comenzilor politice, a fost folosita pt. a transmite un mesaj pretextul fiind gunoaiele si molozul de pe domeniul public.
Articol din 14 august scris de Sorina Ambrus.
D-na MARIA….de care Costea Ioan tot vorbiti atat..?…ca am observat ca tot pe el il pomeniti indiferent de subiectul dezbatut…Cel care a fost sectorist la noi in Bujac..?…de la Sectia 1..?….D-voastra faceti comparatia intre el si Tamas…referitor la “ciolan”…Eu cred ca sunteti o mare “admiratoare” de al lui…Cate plangeri a-ti depus impotriva lui…ca sunt sigur ca exista un teanc…Apropo…mai spuneati ca a tinut de scaun ..ca nu a vrut sa iasa la pensie….Pai sa de-a dracu daca mai inteleg….Daca un politist iese la pensie inainte de 50 de ani il criticati ca iese prea devreme…..daca mai sta pana la cinzeci si ceva de ani ca si Costea..spuneti ca tine de scaun si ciolan de aia nu iese in pensie….Lamuriti-ma si pe mine….Al dracu pielea pe voi…….!!!!!!
-
Măi ,dragă Bruno trec peste faptul că esti un nătâng care nu stie numai să drăcuie si mă fac că nu aud,da de Costea Ioan cel din Bujac,cel din Alfa,cel mutat discuplinar de răposatul Țică Ghe. In Micălaca inainte de a ajunge in Bujacul mult vestit și Ceala unde “administra” moșia una dintre moșiile lui Falcă,de aici i se trage si puterea,si ce legătură are cu Tamasi ? Parteneri de chefuri afaceri murdare de tot felul si multe ilegalități de pe Mărului si fosti colegi de servici inainte de a deveni Tamas șeful lui suprem….! Așa că Costea Ioan si Tamas Ioan Marcu sunt un …” brend” negativ al poliției .ca sa te lămuresc cum e cu ciolanul și cu scaunul mi-ar trebui pagină separată,si acum din păcate nu se poate, Costea a mai purtat uniformă 3 ani…..după ce a ieșit la pensie,de ce oare? Ca să nu-si piardă prestigul de polițist in fața vecinilor cunoscuților,sau a potențialelor ” victime?! Hai răspunde ,educatule!
-
Bruno,tu esti fiul lui doamna din Bujac care
a stat in concubinaj cu Costea si i-a ținut ,ingrijit pe mamă-sa bolnavă vro 5-6 ani și cum a murit mă-sa ia dat piciorul in c..r , și s-a mutat iar in Micălaca ?nu cred că dacă ai fi tu nu i-ai ține partea,că acum umblă cu alta așa mai rar il vad cu ea dar mereu merg pe Mărului la bojdeuca lui.😁😁😁 .Sau mai stii umblă cu ambele că acum stă tot in Micălaca.Ție ți sa pus pata pe Maria,așa-i? Nu-i nimic,da măcar fii domn și nu injura in public ,nu-i frumos. Noroc. -
Tu de care Maria te iei,că vad că sîntem mai multe…
-
Nu știu la care “Mărie” te referi da in cazul meu una si gură și aia pentru că mi-au fost vandalizate două masini si pentru cea de-a doua am făct o plângere penală,asa cum se obisnuieste in asemenea cazuri ,sî s-a rezolvat” sub preș” sau uitat undeva in sertar,pentru că era vorba despre o țigancă de pe Mărului si ca să nu-și piardă ajutorul social,asigurarea medicală gratuită si tote drepturile europene plus mâncrea gratuită de la cantina săracilor pusă fiind de Costea a fost scăpată de pedeapsă de Tamas iată unitatea dintre ei,si tot atunici mi s-a pus in vedere faptul că să-mi văd de trabă! Că eu sunt singură iar ei sunt mulți și puternici. Asta este dreptatea Judiciarului condus de mult stimatul militar de carieră,vorba nu stiu cui dintre comentatori.
Sigur se va prezenta la noul post ca deh, asa-i regulamentul si daca e retrogradat cumva pt acest refuz pierde bani la pensie ! Cred insă că o să se pensioneze de pe functia pe care o are aici sau chiar la Vaslui ( are vechime si varsta minimă necesara) spre ciuda unor politicieni ce nu-s de meserie dar dispun vremelnic de cadrele de politie si cu asta basta . Asa că….
Pentru cei ce se bucura , eu ca spun un lucru . Nu va bucurați , pt ca omul asta așa gunoi si cum e el , clar a făcut și el tot felul de prostii ca dacă vb cu unii polițiști rămâi masca ce îți spun despre el , sau profesionist , sau cum vreți , a fost mutat ca pe vremea ceaușista . Nu e Ok și nu uitați ca in anul 2020 sa fi mutat in acest mid este inadmisibil , poți sa îl cercetezi și sa hotărăști , poți face mutări in baza a ceva, dar nu ca ți se scoala pl . Asta e un semnal de alarma pt oricine ar fi sef , pt ca asta denota faptul ca politicul face ce vrea , iar prostii latră la gard …. vai și anar de țara asta și de oamenii din ea care au fost învrăjbiți unul împotriva celuilalt
-
Ai dreptate, nu asa se face. Dar individul si-o merită din plin, deoarece tot asa a ajuns și el pe funcție, cu sprijinul exclusiv al politicului din acea vreme.Si în toți acesti ani, cat a fost seful IPJ Arad, a executat ,,întocmai și la timp,, dispozițiile politicienilor aflați în funcții de conducere în administrația locală, indiferent de culoarea politică. Așa a supraviețuit 6 ani pe funcție,că mintea nu-l duce deloc. Este cel mai slab sef de inspectorat pe care l-am avut, din toate timpurile.
-
Si eu iti spun un lucru ! sa se bucure ca scapa doar cu atat , ca daca se ia la bani marunti s ar putea sa fie detasat pe 6 Vanatori ! asa ca eu spun sa l lasam pe el sa se manifeste , considera ca e neindreptatit ? ma gandesc ca exista cai de atac , sau se poate pensiona , insa cred ca i sa pus clar in vedere , ori se executa ori va fii executat , iar daca va trebui sa se deschida dosarele , precis ca drumul Curticiului ii va parea iadul pe pamant , prea a ajuns Aradul Vestul salbatic unde fiecare a facut ce a vrut
Tamas … sper ca îți iei cu tine, costumu’ negru cu care făceai senzație pe holuri … ala ca din tabla! Cu ala te impui la Vaslui! Ai promovat in funcții doar dezaxati și labili psihic ca sa-i poti manevra și ca sa îți execute comenzile, pentru a-ți atinge obiectivele meschine! L-ai băgat in pușcărie și pe Vidu!
-
I-a-ntors spatele și lui Lucaci, care l-a ajutat cel mai mult să ajungă inspector șef.Ce mai, un individ fără coloană, fără scrupule și cu un nivel de cultură generală rudimentar…! Polițiștilor le era rușine să stea în preajma lui. Se-mbrăca cu o bluză albă, pe gât, până sub fălci, din material sintetic și, după fiecare 3-4 cuvinte, scotea câte-un ,,hî,, întrebător, așa…ca la Lazuri.Vai de mama lui, inspector șef…și judiciaristu lu pește!Trebuia dat afară din poliție în 2006 când, în calitate de adjunct al șefului poliției municipale, a ,,băgat sub preș,, zeci de sesizări cu caracter penal(multe cu cercetarea la fața locului făcută) și le-a înregistrat ca simple petiții, pentru a nu crește în statistica faptelor cu autori necunoscuți.Cel care l-a cercetat disciplinar i-a mai dat o șansă…deși trebuia sesizat parchetul.Mai târziu i-a-ntors spatele și ăstuia, care l-a salvat de pușcărie. Caracter infect!
-
Exista o vorba , bihorenii sunt de doua feluri , ori sunt oameni de nota 10 ori lepre , tu fiind din sistem cred ca esti indreptatit sa l cataloghezi pe acest individ in categoria a II.a …sper doar ca odata cu inlaturarea acestui individ de la conducere , adevaratii oameni de bine din politie sa isi faca datoria , si ce i mai important , ca noua conducere sa i incurajeze si sa i motiveze , insa vom vedea ! ma intreb ,oare de ce pana acum adevaratii politisti nu au luat atitudine impotriva acestui individ ???? sa fii ramas atat de putin personal onest in politie ?
-
Polițist și anonim, voi cred că plângeți după Bătrîn. Chemați-l înapoi că oricum nu se mai dădea dezlipit de funcții. Și apropo, domnule Polițist – în ce fel l-a ajutat acel Lucaci să ajungă inspector șef și în ce mod ar fi trebuit recompensat acel Lucaci de zici că i-a întors spatele, ”deși l-a ajutat cel mai mult să ajungă inspector șef”. Cum l-a ajutat Lucaci ? A pus o vorbă bună unde trebuie ? A dat limbi la ceva politruci pentru el ? Lămurește-ne și pe noi, muritorii de rând.
-
-
Bine că pleacă!!!
Bolojan !!! A sosit și vremea ta să dai socoteală!!!
Este foarte trist ca nici dupa peste 30 de ani de la Revolutie noi nu reusim sa combatem astfel de practici
abuzive, ba chiar unii le incurajeaza… Este mult prea trist sa vezi cum un manager al Politiei Romane este stramutat la “Cuca Măcăii” doar pentru ca in mod evident acesta a deranjat pe cineva destul de influent, capabil sa se joace de-a D-zeu pe pamant. Caci de promovare nici nu poate fi vorba atata timp cat omul a fost numit intr-o functie echivalenta cu cea deja detinuta, ba chiar se presupune ca este imposibil ca la IPJ Vaslui sau la nivelul IGPR sa nu exite o persoana capabila care sa poata fi imputernicita pe functia de Inspector Sef. Raspunsul la unele intrebari va fi oferit in momentul in care vom afla cine il va inlocui pe d-ul Tamas la Arad. E clar ca cineva s-a saturat sa astepte sa-i fie oferit tronul promis al inspectoratului si, cum toate metodele legale de inlaturare (gen sanctiune disciplinara aplicata in urma unei cercetari disciplinare/dosar penal) au fost epuizate, singura solutie ramasa este un presupus “abuz in serviciu” sub forma unei mascate numiri pe o noua functie de comanda. Sper ca fie in baza unei plangeri, fie in baza unei sesizari di oficiu cei indriduiti sa reuseasca sa starpeasca orice eventuala ilegalitate conexa acestei situatii si sa-i aduca cu picioarele pe pamant pe “semi-zei” . Ar fi timpul sa evoluam si noi, chiar si asa cu pasi marunti, macar acum in al doispelea ceas …
Umbla vorba in targ ca Tamas a refuzat sa faca politie politica ceruta de Bibart impotriva adversarilor sai politci si a refuzat ca institutia sa fie folosita pentru urmarirea si controlarea adversarilor lui bibart in incercarea lui de a-i compromite si de a-i invinge in lupta electorala pentru voturi, asa ca Tamas a fost mutat abuziv la Vaslui.
Văzui mai devreme pe dl. comisar șef Christian Ciocan la postul Realitatea Plus TV cum încerca să cosmetizeze întâlnirea de taină a șefului Poliției Române cu liderii clanului Duduianu, noaptea, ca hoții, într-o biserică. Penibil tovarășe Ciocan. Încerca să ne spună că la o anumită etnie așa este regula – priveghi și înmormântare cu mii de participanți, fără să conteze legile, starea de alertă, interdicțiile cauzate de pandemie, etc. Asta în timp ce la ceilalți cetățeni, murituri de rând legea se aplică – max. 50 persoane, ca să nu spunem că au fost destui cetățeni care și-au înmormântat apropiații fără priveghi, fără slujbe, cu preotul și încă 7 rubedenii, că așa prevedea legea. legea care u se aplică și clanurilor de interlopi și de infractori. Să înțelegem că o anumită etnie este mai presus de lege ? Ei pot încălca legea pentru că lor nu li se aplică sancțiunile ? Probabil sau mai bine zis, sigur da. Aceeași etnie își permite să construiască adevărate palate fără autorizații, fără nimic – nu îi întreabă nimeni de sănătate, nu le demolează nimeni. Asta în timp ce pentru un cetățean obișnuit, faptul că și-a construit un gard fără autorizație l-a costat câteva zeci de mii de lei amendă – aplicată de o doamnă inspector în ISC și dărâmarea gardului. Aceeași doamnă care desigur, nu vede nimic anormal dacă vreun cetățean de o anumită etnie își construiește palatul fără acte. Cam asta este țara de căcat în care trăim, țara în care Șeful Poliției Române se întâlnește noaptea, ca hoții, într-o biserică ca să negocieze cu clanurile de infractori. Și penibilul de Ciocan încearcă să dreagă busuiocul, să lingă rahatul. Și … apropo, după treaba asta care pute urât de tot, pe dl. chestor nu l-a destituit dl. ministru Vela, nici nu l-a mutat la Vaslui. Pe Tamaș care a greșit probabil doar penru că nu a fost omul loial polticienilor locali, l-a mutat dl. ministru Vela la Vaslui ca să nu le încurce treburile și mânăriile în prag de alegeri. Care o fi meritat mai mult această mure – șeful IPJ Arad sau Șeful Poliției Române ?
-
Guvernul este minoritar dacă îndrăznește să se ia de clanurile ce sponsorizează PSD sa vezi ce scatoalcă își iau…
Ia mai informează te cine sunt adevărații păpușari din Ministerul de interne! Vezi câți se înscriu în politică imediat ce sunt trecuți în rezervă și preponderent la ce partide. Un singur exemplu, ditamai șeful SIE la 2 săptămâni de la trimiterea în rezervă se înscrie în barca lui Ponta Victor…-
Românule, îmi place ce limbă lungă și fină ai pentru a șterge curul mafioților pe care îi susții necondiționat, orbește. Nu vedeți ce penibili sunteți când veniți cu astfel de scuze ? Ce naiba să caute șeful Poliției Române la întâlniri de taină la miez de noapte, în biserică cu liderii interlopilor ? Asta scrie la el în fișa postului ? Și asta, să înțeleg din comentariul tău, a făcut-o tot spre binele națiunii că …. nu-i așa … guvernul este minoritar în parlament. Deci tot PSD este de vină pentru astfel de comportamente de mafioți cu epoleți. De fapt și PNL și PSD sunt la fel, identice. Colcăie de penali, de hoți, de mincinoși. Și ca să vezi, toți ordinarii pe care pnă mai ieri îi arătați cu degetul ca fiind penali, hoți, ciume roșii, trec cu sutele la PNL-ul cel curat și condus de oameni care au promis că ”nici un PSD-ist nu va intra vreodată în PNL”. Acum intră cu sutele. Sunt spălați, curățați de ciuma roșie, de dosare, de penali, de hoție și sunt cei mai vrednici să candideze în fruntea listelor pentru PNL. De fapt PNL a ajuns deja un PSD revopsit. Aceeași oameni de care am crezut că am scăpat îi regăsim acum în fruntea listelor și pe locuri eligibile la PNL. Sunteți niște mincinoși și niște nevolnici. Iar tu stimabile, linge în continuare izmenele celor care te plătesc, găsește-le scuze. PSD este de vină pentru că ei se comportă exact ca niște mafioți
-
-
Ca fost ofiter spun ca cei mai multi sefi din politie se ocupau doar de rezolvzrea proprilor interese si afaceri si frecventau locuri unde se manca si bea pe gratis…Pe timpul lui Ceausescu dup 4 ani ori mai repede erai rotit in funcie,c sa nu prinzi radacini.Cred ca si >> mutatul Tamas <<a avut propte sus de tot si mai lasa-ma cu competenta si examenele de unul singur….ca 2,15 nu a prins cum pleacau controlorii veniti din Buc in teritoriu( cu masinile incarcate )si nu uitati ca functiile spun multi ca se cumpara si politicul isi baga oamenii..Voi ce ziceti de G.Oprea,Dancu clujanu,V.Ciorbea din Ponor++++ si de ce multi dau doctorate la Baneasa..???Vela schimba-i pe toti pana zic eu ,,HO,, ca-s multe de spus !Ciocan doar dansa la RTV de revelion si asta n-a prins hoti nici de chiloti…dar cantaretul GHe Turda generalul….!!!
Vorbirii in necunoștință de cauza, domnul Vidu l-a pus in funcție pe domnul Tamas și pe vremea PNL-ului și pe vremea PSD-ului, a trecut de la un partid la altul, împins de frica de a nu fi cercetat pentru evaziune fiscală, lucru care din păcate pentru domnul Vidu s-a întâmplat iar acum sese afla aproape de a doua condamnare pentru infracțiunea de contrabanda! Domnul Tamas, având deprinderi infracționale moștenire de la hotii de cartier, de altfel cu un nivel de inteligenta similar, a încercat sa influențeze anchetele penale desfășurate împotriva domului Vidu, cu scopul de a obitine pentru acesta o solutii de netrimitere in judecată! In acest context, mutarea la Vaslui este o “mângâiere” pentru domnul Tamas!
Ne trebuie oameni adevarati?!
Ca Bolojan…😉
Bolojan…
mare ministru domnu, asta Vela ………. Nu vine inspector sef la Arad?
SA vina dl Vela Inpector sef sa vedem ce face ca de ..”indicătii pretioase” ne-am cam saturat
Lasa ca vine domnul J…. sef , sa vezi atunci pe regele casinourilor ce bun e . Sa vezi cum generația noua pe care o așteptăm toți e mai mânjită și mai corupta de o mie de ori ca vechea conducere , ca așa e mersul . In câteva luni o sa îl vedeți pe adjunctul J…. mare sef de ștab și atunci sa vezi cum se joaca mireasa …..