Reprezentanţi ai Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, ai Primăriei Arad, inspectoratului de stat în construcţii, ai Muzeului de Artă, societăţii civile dar şi ai procuraturii se vor ocupa de situaţia acestor monumente. Cei doi preşedinţi, viceprimarul Levente Bognar şi Samuel Caba, directorul Direcţiei Patrimoniu, vor încerca să demareze o serie de acţiuni menite să îmbunătăţească starea actuală a clădirilor. „Colaborarea cu autorităţile locale este foarte bună, am reuşit să facem multe acţiuni în care am beneficiat de sprijinul Primăriei şi cred că şi aceasta va fi una foarte productivă”, a menţionat Caba.
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!