Arad. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) anunță că în perioada 18 iulie – 12 august 2022 va fi întreruptă activitatea de evaluare a Comisiei pentru Protecția Copilului Arad, cât și cea a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, întrunirea în ședință fiind supendată în acest interval.
“Întreruperea nu va afecta în niciun fel activitatea de finalizare a dosarelor de încadrare în grad de handicap, verificarea documentelor justificative aduse de beneficiari, persoane cu dizabilităţi, cea de verificare şi programare a dosarelor. Cei interesați în depunerea dosarelor de (re)evaluare trebuie să respecte termenele legale pentru soluționarea acestora, specificate în certificatul de încadrare în grad de handicap şi pentru ca aceștia să poată beneficia de continuitatea drepturilor prevăzute de lege”, subliniază reprezentanții DGASPC.
Programul cu publicul al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, al Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului, cât și al Serviciului Secretariatul Comisiei pentru Protecția Copilului și al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap rămâne neschimbat, respectiv de luni până joi, între orele 08 şi 16.30, iar vineri între orele 08.00-14.00. Acestea funcționează în sediul secundar al DGASPC Arad, situat pe strada Iustin Marșieu, nr. 22A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!