În fiecare săptămână câte una, două sau… şapte străzi închise. Cam aşa ar putea suna activitatea Companiei de Apă Arad (CAA) care, în ultimele trei săptămâni, a anunţat posibilitatea închiderii a nu mai puţin de 15 străzi.
Ultima dintre ele este strada Udrea, din zona Podgoria. Bruno Biringer, purtătorul de cuvânt al CAA, ne-a informat că „se execută lucrări de reabilitare a reţelei de canalizare pe strada Udrea şi pe porţiuni ale străzii Iuliu Maniu, situate în spatele blocurilor turn din cartierul Podgoria.
Pe parcursul executării lucrărilor, preconizate a fi finalizate la mijlocul lunii iunie, sunt posibile impunerea de măsuri de restricţionare a circulaţiei autovehiculelor în această zonă”.
Asta, după ce săptămâna trecută s-a anunţat că vor fi închise străzile Batiştei, Alba Iulia, Felix, Dreptăţii, Frăţiei, Vaslui şi Marginei, iar în urmă cu trei săptămâni se preconizau probleme în trafic pe străzile Vasile Milea, I.C.Brătianu, Călugăreni, I. Vidu, Sabin Drăgoi şi T. Moşoiu.
Ultimul lot de străzi este programat să fie finalizat până la finalul lunii mai, iar celelalte două loturi de străzi vor fi închise, din declaraţiile reprezentanţilor CAA, până pe la mijlocul lunii iunie. Concluzia este una simplă: şoferi, răbdare!
Pentru a mai îndulci puţin gustul arădenilor care suferă din cauza tuturor străzilor închise pentru modernizarea reţelelor de apă, cei de la companie spun că „CAA îşi cere scuze cetăţenilor din zonă pentru eventualele inconveniente create şi mulţumeşte pentru înţelegere”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!