Condiţii şi termene
Potrivit anunţului lansat pe pagina de internet a CTP Arad, pentru această funcţie pot candida cei care au mai manageriat şi administrat insitituţii publice profitabile sau societăţi comerciale. De asemenea, potenţialul administrator al Companiei de Transport Public trebuie să aibă o vechime în specialitate de cel puţin 1 an şi să dovedească aptitudini manageriale, tehnice şi personale.
Candidaţii vor depune dosarul până la sfârşitul acesti săptămâni la registratura CTP – Calea Victoriei, nr. 35b-37, urmând ca o comisie de recrutare să avizeze dosarele de participare.
De menţionat ar mai fi şi faptul că la puntul trei din anunţul de recrutare sunt înşirate o serie de criterii care stau la baza numirii şi înlocuirii membrilor consiliului de administraţie CTP Arad. Printre altele se menţionează că membrii C.A. se numesc şi înlocuiesc doar de către adunarea generală a acţionarilor, dar şi că eventualii candidaţi pentru o funcţie în C.A. trebuie să treacă în prealabil de o selecţie făcută de aceeaşi AGA.
Atenţie la studii
CTP a mai ţinut să amintească: „Cel puțin unul dintre membrii consiliului de adminsitrație trebuie să aibă studii economice și experiență în domeniul economic, contabilitate, de audit sau financiar de cel puțin 5 ani. Nu pot fi selectați mai mult de 2 membri din rândul funcționarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!