Complexul Muzeal Arad rămâne fără director, după ce Constantin Inel a decis să renunțe la funcție și să se întoarcă la Alba Iulia, acesta invocând motive personale pentru decizia luată. Ultima zi de muncă la Arad a acestuia a fost vineri, 13 septembrie 2019. „Am încercat să îmi mut și familia la Arad, dar nu am reușit. Decizia am luat-o din motive personale, este vorba și de familia mea, și de părinți”, spune Inel. Acesta a menționat că la Alba Iulia se va ocupa de patrimoniul cultural, în cadrul Primăriei Alba Iulia.
Inel a ocupat postul de manager timp de un an și o lună, începând cu data de 1 august 2018. Printre măsurile luate în această perioadă se regăsește și reorganizarea instituției, din februarie anul acesta, atunci când au fost organizate servicii separate pentru gestiunea patrimoniului, cercetarea și valorificarea patrimoniului muzeal și arheologic, pentru partea de administrare a instituției, dar și pentru cea de comunicare cu exteriorul. Președintele CJA, Iustin Cionca, declara atunci că „Muzeul trebuie să devină cel mai important pilon al vieții culturale arădene”.
Locul lui Constantin Inel la conducerea instituției va fi ocupat de Bogdan Blaga, care momentan ocupă postul de director adjunct. Acesta a fost, în trecut, consilierul Claudiei Boghicevici, pe vremea când aceasta era vicepreședinte al Consiliului Județean Arad. Interimatul acestuia va dura, conform legislației în vigoare, maximum șase luni, cu posibilitatea unei prelungiri de încă șase luni.
Cel mai probabil, în perioada următoare vor fi demarate demersurile pentru organizarea unui concurs în vederea ocupării postului lăsat liber de Inel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!