ISU Arad spune că apa a inundat 100 de gospodării din Apateu (fără ca apa să intre în case), 3 străzi fiind şi ele sub ape. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a trimis la Apateu mai multe echipaje de pompieri pentru a evacua apa care a inundat comuna.
Intervenţia pompierilor s-a dovedit a fi una dificilă, pentru că localitatea, spun reprezentanţii ISU Arad, se află într-o zonă joasă, toată apa de pe câmp venind spre comună. Localnicii şi-au scos animalele din grajduri pentru a le duce în zona mai înaltă, unde nu ajunge apa, dar cu greu trec acum de supărarea că solariile şi grădinile lor sunt distruse. „Am semănat ceapă, usturoi. Praf e totul acum”, a spus un locuitor al comunei.
Oamenii nu au cum să-şi recupereze daunele produse de inundaţii, pentru că nu şi-au asigurat culturile. Cei mai norocoşi, dacă se poate spune aşa sunt cei care şi-au construit solarii cu fonduri europene, pentru că au fost nevoiţi să-şi facă şi asigurare, iar acum vor benficia de aceasta.
“Prăpădul lumii”
„Trăznete, fulgere, ploaie puternică, prăpădul lumii”, a descris un localnic ploaia ce a căzut duminică seara peste comuna Apateu. „Duminică noaptea, de la ora 03,00, a început să intre în solarii şi în coteţe. În casă nu o intrat apa”, a explicat acelaşi localnic. Un alt locuitor al comunei ne-a spus că „serele sunt pline cu apă. Peste hotar, peste tot este apă. O plouat puternic”.
Primarul comunei Apateu, Aurel Bondor, a declarat faptul că „în jur de 100 de gospodării sunt afectate. Avem vreo 430 de hectare de păşune, 200 de hectare de teren agricol şi zeci de grădini afectate de ape”. Edilul comunei a explicat cum s-a ajuns la această situaţie în Apateu: „În urmă cu o săptămână, apa a crescut. Au venit 25 de litri de precipitaţii pe metru pătrat. Nici nu a trecut bine asta că duminică seara, în jurul orei 20,30, a venit o rafală de 25 de litri de apă pe metru pătrat în 5 minute şi nu a reuşit să o preia canalul colector pe cum a venit de tare. Şi apa din Craiva, comuna învecinată, toată vine pe noi”.
Situaţia e cu atât mai gravă cu cât Apateu are 2.400 de locuitori, dintre care majoritatea îşi câştigă existenţa din legumicultură sau creşterea animalelor.
A cedat canalizarea în Arad
Ploile abundente ce au căzut duminică seara şi în noaptea de duminică spre luni (după cele căzute sâmbătă) au făcut ca sistemul de canalizare să cedeze din nou, şi în municipiu, curţile, dar şi câteva grădini fiind inundate de apă. Cartierul Gai a fost cel mai afectat, trei străzi fiind sub ape, iar nu mai puţin de 20 de curţi şi grădini au avut nevoie de intervenţia pompierilor. Detaşamentul Arad a intervenit cu motopompe pentru evacuarea apei de pe străzi şi din gospodăriile locuitorilor din Gai. Luni, pompierii au fost chemaţi din nou în Gai pentru a evacua apa din curţile oamenilor. Pompierii au intervenit luni şi pe strada Poetului, Grozăveşti şi Grădinarilor, tot din cauza apelor pluviale.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, subsolul Palatului Cenad a fost inundat, Detaşamentul Arad fiind solicitat pentru a evacua apa. În total, 10 ofiţeri şi 116 subofiţeri au intervenit sâmbătă, duminică şi luni pentru evacuarea apelor.
Reprezentanţii ISU Arad ne-au declarat că la Ineu, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat ajutorul pompierilor din oraş pentru supraînălţarea digului de pe canalul Cermei-Tauţ.
Duminică, au mai fost înregistrate inundaţii în satele Şiad şi Ciunteşti, din comuna Craiva, unde au fost afectate câteva gospodării şi peste o sută de hectare de teren agricol.
Potrivit Prefecturii, în judeţ au fost depăşite cotele de atenţie pe Crişul Negru, la Zerind şi Iarmata, pe Valea Teuz, la Mişca, şi pe pârâul Sartiş, comuna Craiva.
Prefectura a anunţat că a fost activat Comandamentul Operaţional Judeţean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!