Sute de mii de arădeni au stat acasă anul trecut, cu parafa medicului, pe motive de boala. Concediile medicale au fost cerute atât de salariaţii din sectorul privat, cât şi de bugetari, însă sute dintre acestea au fost refuzate la plată de instituţia de asigurări de sănătate. Alte câteva zeci de persoane s-au găsit în aceeaşi situaţie ingrată, în primul trimestru al anului 2011, pentru că nu au reuşit să scape de organele de control. Potrivit unul raport înaintat Prefecturii Arad de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, în anul trecut au fost invalidate, în urma verificărilor, un număr de 791 de concedii medicale, respectiv 42 de concedii medicale au fost invalidate în cursul primelor trei luni ale acestui an.
Refuzate la plată
Potrivit datelor prevăzute în raportul amintit, „în perioada 01.01.2010-31.12.2010 au fost verificate de către Serviciul Medical un număr de 105.685 concedii medicale, din care au fost validate 104.894, un număr de 791 fiind invalidate. Pentru concediile medicale invalidate au fost întocmite note de constatare semnate de Medicul Şef al CAS Arad, acestea fiind restituite angajatorilor.
Nu au fost verificaţi chiar toţi arădenii aflaţi în concediu medical. Numărul concediilor medicale depuse de angajatori la CAS Arad în anul 2010 este de 161.159, căruia i se adaugă alte 244 de concedii medicale depuse direct de persoane fizice asigurate la CAS.
42 în 2011
În ceea ce priveşte verificarea şi validarea concediilor medicale prezentate pentru decontare de agenţii economici şi persoane fizice în acest an, „au fost verificate un număr de 12.799 concedii medicale, din care au fost validate 12757 şi invalidate 42”, informează reprezentanţii CAS.
Citiți principiile noastre de moderare aici!