Arad. A fost contabil șef, a fost director în cadrul aceleași societăți a primăriei Arad și deține un record absolut la concedii medicale. Sute de zile de concediu medical solicitate de la diverși medici, de familie sau specialiști, majoritatea luate după ce a fost obligată să intre în preavizul pentru desfacerea contractului de muncă. În tot acest timp, doamna Mărioara Junjan, căci despre ea este vorba, fostul director al Gospodării Comunale Arad, a încasat de la stat 80% din salariu și a stat acasă. Primul preaviz a fost dat în anul 2012, atunci când GCA a intrat în insolvență. A fost prima serie de concedii medicale când a acumulat peste 170 zile de concediu. Atunci însă procedura a fost contestată în instanță și fostul director a rămas pe funcția de contabil șef. A urmat cel de al doilea preaviz, cel din 16 august 2014. Până la data emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă, în 3 martie 2015 a acumulat, din nou, peste 150 de zile de concediu medical. Cu mici întreruperi, atât cât să poată fi deschis o nouă perioadă de concediu. Așa au trecut mai bine de 8 luni de muncă până ce s-a putut desface contractul de muncă, după ce, cu greu, a fost efectuată perioada de preaviz. În momentul desfacerii contractului de muncă, doamna Junjan ocupa aceeași funcție de contabil șef.
Metodă la modă
Metoda concediile medicale nu este însă o noutate printre directorii arădeni, fiind practicată pe scară largă atunci când se simțea un miros de demisie sau când flutura de-a dreptul pe deasupra capului un preaviz de concediere. Pentru că nu poți fi dat afară dacă ești bolnav și te afli în concediu medical. Și în plus este asigurat un procent lunar de 80% din salariu, din banii publici, ai fiecăruia dintre noi, iar munca este efectuată de alți angajați pentru că postul respectiv nu poate fi scos la concurs, este ocupat.
Concedii medicale
Concediile vin de la diverși medici, la început de la cel de familie, care potrivit legii poate elibera 30 de zile pe an și apoi de la medici specialiști. După 90 de zile de concediu este obligatoriu un aviz de la un medic expert. „Începând cu a 91-a zi calendaristică, concediul medical se poate prelungi până la 180 de zile”, cu avizul medicului expert al asigurărilor, se precizează în legislația în domeniu. Medicii care au semnat, în acest caz, concediile medicale sunt interniști, urologi, din domeniul balneofizioterapiei, pneumoftiziologi și chiar medici pediatri, care mai apoi au fost completate cu avizele de la medicii experți. Și poate ar mai fi venit și de alți medici dacă situația ar fi impus-o. Dar cum nu a fost cazul, seria lungă a concediilor medicale s-a oprit aici.
Practică repetată
Se spune că fiecare schimbare de director ai GCA și au fost destui în cei 20 de ani pe care doamna Mărioara Junjan i-a petrecut în societatea primăriei a fost marcată de concedii medicale. Preventive sau nu, ele și-au făcut efectul, au fost vaccinul perfect împotriva demiterii. Așteptăm cu nerăbdare părerea fostului contabil șef cu privire la coincidența dintre perioada de concedii medicale și cea de preaviz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!