ARAD. Festivalul de literatură „Discuţia secretă”, care se va desfăşura la Arad în perioada 5-8 iunie, a fost prezentat luni de consilierul local Cătălin Lazurcă, şeful Comisiei de cultură din CLM.
„Am propus un concept de festival de tipul “Do it yourself”. Un astfel de concept permite creatorului invitat să se exprime natural şi complet – pe cât e cu putinţă, desigur, în mod public – regizându-şi singur prezenţa în cadrul festivalului, momentul dedicat lui, cu alte cuvinte autorul propune un anumit tip de loc (librărie, sală de teatru, cafenea literară etc.), de infrastructură (ecran, sonorizare, scenă, proiector etc.), urmând ca organizatorii să pregătească locul, infrastructura şi să invite publicul. În acest sens, Discuţia secretă – festival de literatură va avea loc în mai multe locuri din oraşul Arad. Vor avea loc obişnuitele lansări de carte şi lecturi publice, dar şi proiecţii foto-video, dezbateri de tipul mesei rotunde, sesiuni muzical-poetice, o proiecţie live a unui proces creativ spontan etc”, a subliniat acesta.
Invitaţi
Discuţia secretă – festival de literatură este un proiect finanţat de Primăria Municipiului Arad în cadrul programului cultural 2014. Scriitorii invitaţi sunt: David Berman, Mircea Cărtărescu, Phillip O. Ceallaigh, Dragomán György, Dan Sociu, Ioana Nicolaie, Andrei Dosa, Maxim Blum, Ionuţ Chiva, Lavinia Braniște, Dmitri Miticov, Cosmina Moroșan, Vlad Moldovan, Alina Purcaru, V. Leac, Irina Bruma, Cristina Ispas, Adrian Schiop, Rareș Moldovan, M. Duțescu, Andrei Doboș, Ionelia Cristea, Stelian Műller, Hit Grrl, Radu Andriescu, Ion Buzu, Bogdan Coșa şi Dumitru Bădiţa.
În afară de scriitorii invitaţi, festivalul mizează pe participarea comunităţii locale a scriitorilor.
Mai multe despre programul evenimentelor, în fisierul atasat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!