Concertul începe la ora 19.00 şi va fi susţinut de următorii artişti: Claudia Iuga, George Dancu & Q-Band, Cvintetul de Alamă al filarmonicii de Stat Arad, Grupul coral Eutherpe şi Grupul vocal Trifon Lugojan din Arad.Intrarea este liberă.
În incinta teatrului vor fi amplasate câteva cutii de donaţii pentru cei care doresc să doneze. Potrivit organizatorilor, banii obținuți vor merge către copiii cu probleme medicale care provin din familii cu venituri limitate, din județul nostru.
Până acum, Asociația Dalia a ajutat peste 40 de copii cu sume ce depășesc 50.000 de euro. De asemenea, asociaţia a renovat parțial Clinica de Pediatrie 2 din cadrul Spitalului Judeţean Arad, a donat mai multe aparate medicale pentru secţiile de pediatrie din Arad și a organizat numeroase campanii umanitare de strângere de fonduri pentru familiile sărace. Acum, Asociaţia Dalia are în curs de finalizare un proiect care constă în dotarea a patru case de copii județul Arad cu aparatură electrocasnică în valoare de peste 8.000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!