La manifestare au participat Roberto Sperandio, şeful Biroului Consular Italian din Arad, prof. univ. dr. Iovan Marţian, prorector al UVVG, conf. univ. dr. Marius Grec, decan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste Politice şi Administrative, prorector Cornel Someşan, oameni de afaceri italieni arădeni, cadre didactice, studenţi români şi italieni.
Soliştii italieni Marco Santini, Silvia D΄Annunzio – vioară, Roberto Jachini Virgili – viola, Giuseppe Franchellucci – violoncel şi Lorenzo Capretta – contrabas, au încântat asistenţa cu opere compuse de A. Vivaldi, W. A. Mozart, Rossini, G. Donizetti, G. Verdi, G. Pucini.
Roberto Sperandio s-a referit şi la buna colaborare dintre Ambasada şi Consultatul Italian de la Timişoara cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, iar prorectorul Iovan Marţian a subliniat relaţiile de bună colaborare cu Universitatea din Padova.
Centrul Cultural Italian din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” este fondat în parteneriat cu Universitatea din Padova, Ambasada Italiei din Bucureşti şi a Consulatului General al Italiei din Timişoara şi este singurul de acest gen din România realizat în mediul academic.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!