Arad. Înghesuială la clasa pregătitoare pentru locurile puse la dispoziție în câteva din școlile arădene. Cele mai dorite școli din muncipiu sunt Școlile Gimnaziale Nr.5, „Aurel Vlaicu”, „Caius Iacob”, „Regina Maria”, Colegiul Național Preparandia, Colegiul Național „Vasile Goldiș” și Liceul German. Situația similară și în județ la Școala Gimnazială din Șeitin, unde au fost înscriși copii peste numărul de locuri aprobat.
Posibile soluții
Fiecare școală a avut de ales între a solicita aprobarea de la IȘJ pentru creșterea numărului de elevi din clasă, un maximum acceptat fiind de 32 de elevi per clasă, sau suplimentarea numărului de clase.
Această ultimă variantă implică, însă, renunțarea la o clasă de a V-a, pentru a păstra același număr de clase la nivel de școală. Cele mai multe școli au optat în această situație și obligați de lipsa spațiului, pentru prima soluție, unde se solicită aprobarea creșterii numărului de elevi de la 25 de elevi la maxim 32 de elevi.
„La nivelul județului s-au înscris peste 95% din numărul de elevi așteptați să se înscrie în clasa pregătitoare și clasa I, adică aproximativ 3.200 de elevi. Ca în fiecare an, sunt școli unde cererea este mai mare decât oferta, dar pentru fiecare vom găsi soluțiile cele mai potrivite. Ceea ce putem să promitem părinților este că toți copiii vor fi înscriși într-o școală”, a declarat Raluca Martin, inspector școlar de specialitate.
Selecția elevilor
În situațiile în care elevii trebuie selectați, prima selecție va ține cont de adresa de domiciliu. Au prioritate cei care aparțin circumscripției respective care vor și repartizați în prima etapă, după care se vor aplica criteriile generale menționate în metodologie și cele specifice elaborate de școli și care au avizul juridic al IȘJ. Perioada de înscrieri se va finaliza pe 13 martie.
Fără prea multe apeluri
Tel verde 0 800 816 257 nu a sunat prea mult la IȘJ pentru a se obține informații legate de înscrierea în clasa pregătitoare, semn că mult discutată clasă pregătitoare a devenit o normalitate pentru sistemul de învățământ preuniversitar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!