ARAD. S-au încheiat înscrierile pentru candidaturi la funcţiile în BPJ al PDL Arad, care vor fi alese , sâmbătă, de la ora 11,00, la Palatul Cultural. Înafară de cei care vor fi membri de drept, vor fi aleşi : preşedintele, doi prim-vicepreşedinţi, un secretar general, doi secretari generali adjuncţi, opt vicepreşedinţi şi opt secretari executivi, preşedinţi de comisii. După cum deja se ştie, pentru funcţia de preşedinte vor lupta Nicolae Ioţcu şi Gheorghe Falcă.
Război interpecican
Foarte interesantă se anunţă lupta pentru cele două funcţii de prim-vicepreşedinţi. Pentru una va fi „război fratricid pecican”, înfruntându-se Traian Igaş şi Iustin Cionca, iar pentru cealaltă se vor bate Gheorghe Feieş şi Adrian Ţolea. Dacă Igaş îl bate pe Cionca, acesta mai are, totuşi, o variantă, candidând şi pentru funcţia de secretar general, alături de Cristian Drăgan şi Ioan Plaveţi(care, oricum, are asigurată funcţia de preşedinte al Comisiei de Etică şi Statut, fiind singur candidat. Tot candidaţi unici sunt pentru funcţiile de trezorier şi preşedinte al Comisiei de revizie şi control, adică Sorina Petrilă şi Vasile Vasii). Pentru două funcţii de secretar general adjunct sunt trei candidaţi (Dumitru Enăchiuc, Doru Bozga şi Ioan Ulici). Sunt 17 candidaţi pentru opt funcţii de vicepreşedinte şi 15 pentru opt de secretari executivi. Primarul Şiriei, Valentin Bot, este singur pe poziţia sa de vicepreşedinte, iar Oana Moldoveanu, Corneliu Selegean şi Gheorghe Preoţescu au deja în buzunar funcţiile de secretari executivi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!